pasăre moartă

într-o zi de primăvară plimbându-se printre statui

trăgându-și poalele rochiei prin tufele de flori

cu inima de aur frântă prefăcându-se

în pasăre moartă

o pasăre moartă e o idee învinsă

un dor neadăpat și liniștea zdrobită în șervet

acel moment în care natura se distanțează

și toate obiectele din jur devin epave

cuvintele nu mai au rezonanță și nu mai auzi nimic

acel moment în care o pasăre moartă

e aruncată în sicriul cel minuscul

și aripile îndesate sub capac

rudele – papagalii, pescărușii, ciorile

adună totul în urma păsării moarte

golesc casa de lucrurile ei

și se instalează ele

amintirea acelei femei – cu inima de aur

dansând pe pereții mei din Rai

în casa mea departe – să-i fac o cafea

bunica mea bună cu inimă de aur

într-o ceașcă de cafea – am să-ți mai spun ceva.