Deșertăciune

Marea deșertăciune a unui oraș aruncat în pucioasă
În vânt și fum ca un pierzător
Minți interconectate – (moși crăciun care mănâncă din cadourile copiilor)
Animale decorate, animale politice turnate în piatră
Ei încă le vorbesc propriilor lor mașinării
Marionetismul se învață
Ca mersul pe sârmă
Ca mersul pe sârmă
Mergem pe sârmă în spatele
Adevăratelor lor intenții
Nu mi-e greu să o spun –
Ca cei care n-au fost iubiți și se lasă mințiți
Pentru o ultimă privire a celui mai drag
Dintre cei mai dragi
Plecăm în direcții diferite
Soarele nu minte
Și prea mult adevăr arde.Teroarea fulgului de nea se întărește pe asfalt
Ca norul de praf și spuma mării
Brațele uitate ale frigului de la un timp
Încep să te încălzească
Ești chiar tu – soarele plutitor al cuiva
Încălzești lumea în timp ce
Îți ard obrajii și undeva e lavă
Altundeva nu ajunge destul cât să
Nu fie nevoie de lemne și cenușă

Am nevoie de soare
Nu de o brichetă
Pentru a încălzi toți acești copii loviți
Cu arma
Gurile lor nenăscute
Suflă ca gura beciului
Iarna asta căldura armelor
Răcește câteva zeci de corpuri pe minut.