Alaska, stat american

Cui aparține Alaska?

Circulă, în ultimul timp, în media tot felul de afirmații sau postări privind apartenența statului american Alaska. Una dintre acestea este chiar pretenția lui Dmitri Anatolevici Medvedev care ocupă funcția de vicepreședinte al Consiliului de Securitate al Rusiei, condus de Vladimir Putin. 

Medvedev a cerut în Dumă (camera inferioară a parlamentului rus) revenirea la Rusia a Ținutului Alaska după 10.03.2023 considerând că tratatul de vânzare a Alaskăi de către ruși spre americani expiră la această dată.

Până vom lămuri cui aparține de drept și cine o poate revendica, vom încerca să lămurim întâi cum a ajuns Alaska la americani.

Până în 1867, Alaska (sau America rusă, la vremea ei) a fost un teritoriu al Imperiului rus. Din 3 ianuarie 1959, a devenit al 49-lea stat federal al SUA, cu o suprafaţă de 1.717.856 kilometri pătraţi, o populaţie de aproape 750.000 de suflete şi cu o climă arctică, destul de problematică pentru habitatul obişnuit uman.

Alaska a fost vândută de Rusia către SUA cu suma de 7,2 milioane dolari, adică cu 4 cenţi hectarul. Între timp, valoarea zăcămintelor de aur extrase din Alaska de la începutul secolului trecut se ridică la peste 4 miliarde dolari, capturile zilnice de peşte oceanic, pescuit în apele din largul coastelor peninsulei şi arhipelagurilor, se vând cu 7 milioane de dolari zilnic, din pământ se extrag peste 83 milioane tone petrol anual, adică 20% din producţia totală a SUA, iar experţii sunt convinşi că în Alaska se găsesc rezerve de peste 7 trilioane metri cubi de gaz metan.

Ruşii au cucerit Alaska şi arhipelagurile din jurul ei în prima jumătate a secolului al XVIII-lea, după o expediţie militară a marinei ruse în regiune, în 1741. Conducătorul ei, danezul Vitus Bering, aflat în slujba Rusiei, a murit pe insula care astăzi îi poartă numele. Tot Bering se numeşte şi marea care separă Alaska americană de coastele Federaţiei Ruse.

Când exploratorii lui Vitus Bering au revenit în Rusia, în 1742, comercianţii şi decidenţii de la Curtea Imperială au fost cuceriţi de frumuseţea şi valoarea financiară a blănurilor aduse din Alaska, în special a celor de vidră de mare. O întreagă competiţie a fost lansată de către antreprenorii siberieni şi moscoviţi înspre teritoriile îngheţate, pentru a aduce de acolo valoroasele blănuri.

Între timp, pe teritoriul Alaskăi, militarii ruşi au început să construiască fortificaţii pentru a supravieţui climei dar şi pentru a căpăta puterea negocierilor cu populaţiile băştinaşe. În urma militarilor trimişi de ţar au venit reprezentanţii Bisericii Ortodoxe, care a trecut la convertirea aborigenilor. În multe cazuri, refuzul acestora a fost pedepsit cu ucideri în masă, inclusiv ale femeilor şi copiilor.

Prima aşezare stabilă rusă în Alaska a fost fondată în 1774 de către negustorul Grigori Şelihov, din Irkuţk, capitala Siberiei. El a andocat cu trei nave pe insula Kodiak, cea mai mare din zona Alaskăi, unde a ridicat inclusiv o biserică ortodoxă, prima de pe continentul american. Până la moarte, în 1795, Grigori Şelihov a convertit populaţia locală la creştinismul ortodox şi a trimis o parte a copiilor băştinaşi la şcoli ruseşti din Siberia. O parte dintre ei, care nu au plecat, au primit cunoştinţe pentru a deveni meseriaşi. O Companie Ruso-Americană a fost fondată, după modelul celei britanice a Indiilor de Vest, cu scopul de a valorifica resursele naturale ale Alaskăi, în special blănurile de animale. Această Companie a primit, în 1799, din partea ţarului Pavel I (1796-1801), monopolul asupra comerţului pe întregul teritoriu al Alaskăi, precum şi pe tărmul occidental al Americii de Nord, până în statul California de astăzi.

Ruşii au ridicat în Alaska şi capitala, oraşul Novoarhanghelsk (azi Sitka), în 1784, pe care au dotat-o cu cazarmă militară, şcoli, biserici ortodoxe şi instituţii publice. Lipsită de resurse, cu o climă puţin propice habitatului uman și cu o populaţie rusă deloc numeroasă Alaska a devenit repede o povară financiară pentru Imperiul rus. Masacrarea barbară a vidrelor de mare şi a animalelor a dus la extincţie şi, desigur, la dispariţia surselor de venit. Cum Alaska nu mai aducea pieile animalelor, ea nu mai reprezenta nici sursă de venit pentru bugetul imperial de la St. Petersburg.

Ideea vânzării Alaskăi a fost exprimată pentru prima dată la nivel oficial înalt de către Marele Duce Konstantin Romanov, fratele ţarului Alexandru al II-lea (1855-1881), în martie 1857. Rusia tocmai ce fusese învinsă în Războiul Crimeei de către o coaliţie militară formată din Imperiul Otoman, Franţa şi Marea Britanie şi pierduse teritorii în Europa. Marele Duce Konstantin a invocat starea dificilă a finanţelor publice şi pierderile foarte mari pe care Rusia le suportase în război. El a explicat că Alaska aducea foarte puţine beneficii, costa enorm întreţinerea ei iar înstrăinarea teritoriului nu ar fi cauzat pierderi semnificative.

Ultima dată când s-a pus problema costurilor ridicate ale întreţinerii Alaskăi a fost în 1866: atunci, ţarul Alexandru al II-lea a anulat o datorie de 725.000 de ruble a Companiei Ruso-Americane şi a dispus acordarea unei subvenţii anuale de 200.000 de ruble pentru întreţinerea provinciei.

Când a citit memoriul fratelui său, care propunea de-a dreptul vânzarea Alaskăi, ţarul Alexandru al II-lea a notat pe document: „Merită să te mai gândeşti”.

Deşi au început imediat contactele informale cu americanii, privind vânzarea Alaskăi, negocierile s-au întrerupt pentru că Statele Unite au cunoscut, între 1861-1865, un pustiitor război civil.

Americanii erau obişnuiţi să cumpere teritorii, cu care îşi măreau teritoriul statal fără a avea nevoie să facă războaie. În 1803, Statele Unite obţinuseră de la Franţa teritoriul Louisiana, cu 17 milioane dolari, dublându-şi suprafaţa şi asigurându-şi controlul asupra celei mai lungi căi de transport fluvial continental din lume, Mississippi.

La 16 decembrie 1866, în cadrul unei şedinţe secrete la St. Petersburg privind viitorul Alaskăi, s-a decis vânzarea către America şi începerea negocierilor financiare. Decizia a fost luată de un grup restrâns, de doar cinci persoane: ţarul Alexandru al II-lea, Marele Duce Konstantin, ministrul de Externe, prinţul Aleksandr Gorciakov, ministrul de Finanţe, Mihail Reutern şi trimisul diplomatic rus la Washington, Edward Stoeckel.

Americanii l-au însărcinat pe secretarul de stat William Seward să negocieze tranzacţia. Acuzat direct de presă că iroseşte bani publici, dorind să „cumpere zăpadă”, Seward a oferit la început doar 5 milioane dolari, sumă neacceptată de ruşi. Preţul final al tranzacţiei, de 7,2 milioane dolari, nu era nici el foarte mare. În bani ruseşti, Alaska a fost vândută cu doar 11 milioane ruble, când veniturile anuale ale Imperiului valorau în jur de 400 milioane ruble. Cu banii obţinuţi pe Alaska, Rusia a finalizat trei tronsoane de cale ferată: Kursk-Kiev, Riazan-Kozlovsk şi Moscova-Riazan.

În negocierile privind vânzarea Alaskăi a fost amestecat, de partea americană și românul trăitor în America, George Pomutz.

Prin actul de vânzare-cumpărare a Alaskăi din 1867, scris în limbile franceză şi engleză, americanii obţineau întregul teritoriu continental al Alaskăi, precum şi arhipelagurile din largul coastelor şi cele mai multe dintre insulele Mării Bering. America primea şi toate proprietăţile Companiei Ruso-Americane, cu excepţia clădirilor bisericilor ortodoxe din Alaska. Populaţia locală rusă intra sub jurisdicţia SUA, cetăţenii ruşi având 3 ani la dispoziţie fie pentru a se repatria, fie pentru a rămâne.

La 15 mai 1867, ţarul Alexandru al II-lea semna contractul, după ce, la 3 mai, Senatul SUA ratificase vânzarea. Mai târziu, pe 20 iunie 1867, la Washington, au fost schimbate instrumentele de ratificare.

Ultima prezenţă oficială rusă în Alaska s-a petrecut la 18 octombrie 1867 când în capitala teritoriului, Novoarhanghelsk, drapelul rus a fost coborât solemn. Un protocol de predare şi primire a fost semnat de trimisul special al ţarului, căpitanul Aleksei Peşciurov, şi de generalul american Lovell Rousseau.

În fine, şi reprezentantul diplomatic al Rusiei la Washington a primit cecul cu suma tranzacţiei, dar doar în valoare de 7.035.000 dolari, Washingtonul scăzând din preţul iniţial toate cheltuielile juridice şi de transport ale oficialilor.

La sfârşitul secolului al XIX-lea, în 1896, în Alaska s-au descoperit imense zăcăminte de aur iar după Al Doilea Război Mondial au fost depistate şi cele mai mari rezerve de petrol din lume.

Pentru edificarea completă a situației vânzării Alaskăi puteți citi integral Acordul de vânzare încheiat între Rusia și America la adresa:

http//www://loc.gov>program>bib>ourlocs>alaska, pg.539-544.

Dacă veți citi cu atenție veți găsi suma pentru care s-a convenit vânzarea, dar nu veți găsi nicăieri vreo prevedere în ceea ce privește vânzarea pe 156 de ani, după care tratatul ar trebui renegociat.

Dacă există vreun act adițional la tratat, eu nu l-am găsit și deci consider că afirmațiile rușilor sunt simple încercări de intimidare și de inducere în eroare a opiniei publice.