Moștenire

Când am venit aici, n-aveam trecut,
prezent sau viitor,
Puteam să mor
fără regret,
fără păreri de rău, de vis sau resemnări.
Apoi încet am construit,
din vise și iluzii,
Prin viață și confuzii
Tot ceea ce-am iubit,
Iubesc și azi,
mă face fericit.
Însă constat cu teamă,
Că fără de voință,
Prisos de neputință,
Ne face solitari în goană
Într-un etern de vis, mirare și uimire
Intru nemurire
Și mă întreb, ce-ar trebui să fac?
Să trec, să tac,
Să spun, să mă opresc,
S-ating, să ostoiesc,
S-ascult sufletul mut?
S-ajut pe cel căzut
Să se ridice?
Să mă cufund
Plângând?
Să sper, să cer,
Să iau, să dau,
Să fug întru neștire?
Să fiu,
Să știu
Sau poate doar să las să fie
Ce îmi revine mie?
… S-aștept
Fără regret,
Ce va voi să fie.
Ar trebui să pot,
Să mă întorc
În cantec,
În calmul cel din pântec,
Unde nu văd și nu aud
Tipătul mut,
Doar cred
Și mă încred
În ce va fi să fie
Și-ntors în timp,
Cu tâmpla spre lumină,
Să schimb
Greșelile ce va să vină,
Să-ntorc, tot ce-i urât și strâmb,
Pe-acest pământ
De vis,
Să am ce da și ce lăsa,
Curat și pur, ca moștenire a mea.