Loredana Stan Obișnuiești să te ascunzi
în pădurea mea de gânduri răzlețe,
așteptând să-ți zâmbească speranța
dorințelor nemărturisite.
Îmi pândești idealul de iubire,
ca să-l aduci – pe neașteptate –
în realitatea asta palpabilă.
Adori să mă ameninți
cu dragostea incredibilă,
ce îndrăznește să sfideze perfecțiunea,
iar eu, uimită, îmi iau inima în dinți
și încrezătoare în fericirea noastră evidentă
te conving să pornim – cu o viață mai devreme –
în călătoria fascinantă spre veșnicie,
neștiind ce-i dorul, tristețea, neîmplinirea…
