Generația ’80 este prima generație deplină din toată literatura noastră postbelică, afirmată spre sfârșitul epocii comuniste și afirmată plenar abia după 1989, fără a fi o clipă infectată cu ideologia literară și cutumele aferente comunismului și fără a fi obligată să-și dosească cărțile de debut, compromițătoare, așa cum s-a întâmplat cu seriile anterioare, ba dimpotrivă, aceste cărți sunt azi repere în literatura română contemporană.
Mai mult, este prima generație profund și manifest anticomunistă. O generație care a schimbat nu doar paradigma, ci și canonul literar românesc, o generație care, apărută în același timp cu Microsoft-ul lui Bill Gates și cu Apple Computer-ul lui Steve Jobs și Steve Wozniak, cu marile mișcări mondiale antitotalitare și globalizante, marchează practic începutul unei epoci noi literare și de gândire pe care azi o cunoaștem cu denumirea de postmodernism. Sincronizarea românească la postmodernismul mondial s-a realizat aproape în același timp cu mișcările de idei din Vest.
Cenaclul de luni a reprezentat laboratorul celei mai mari generații postbelice – generația 80! Meritul este deopotrivă al mentorului, criticul Nicolae Manolescu, dar și al tinerilor scriitori implicați, studenți sau proaspăt profesori, pe atunci.
Din păcate, Nicolae Manolescu nu a susținut până la capăt ceea ce a promovat cu atâta determinare în tinerețe, preferând să rămână cantonat în literatura atât de contradictorie, evadată din carcera proletcultistă, a propriei generații din anii 1960.