Dorin Croitor 
Anticarul bătrân,
a tras oblonul peste
întunericul prăfuit al dughenei.
Doar seara e contemporană
cu realitatea.
Cartierul, stada, chiar oamenii
însoțiți de umbrele prelungi,
sunt ieșite parcă
de pe unul din rafturile lui
pe care ține amintirile veacului trecut.
– Nu am vândut nici o carte azi!
Dar nu pentru asta am deschis
cea mai proastă afacere din cartier.
Am deschis-o pentru ca lumea,
doar trecând prin fața vitrinei,
să-și amintească
de existența lor,
spuse plecând ușor adus.
Ciudat e că silueta lui
nu mai e de mult însoțită de umbră…
