Stelian Țurlea Te voi răpi la noapte! – 33
Fireşte că am ajuns la conferinţa de presă cu mult înainte să înceapă, dar măcar câştigasem un loc în primul rând. Oscar Delavilla a confirmat cam tot ce ştiam de la Tatarabuela şi din presă. Mă interesa mai mult numele româneşti căzute în plasă, era nostim să-l auzi cum le pronunţă, dar nici ele nu erau faimoase. Am reţinut doar că pe Sile Clămparu îl vor judeca în România. Era clar, cu justiţia de-acolo, avea să se-ntoarcă după câţiva ani la ce ştia să facă mai bine.
Când au adus-o pe Claudia, am înmărmurit. Era slabă ca un ogar, cu părul foarte scurt tuns, aproape rasă în cap, în haine închise la culoare care cădeau lălâi pe trupul ce evident că fusese atletic cândva. Dar nu toate astea m-au făcut să casc gura, incapabilă s-o întreb ceva, ci asemănarea uluitoare cu soră-mea Ilona, nu neapărat prin trăsături, ci prin aer, privire şi atitudinea sfidătoare. Chiar şi în halul în care arăta, doar că nu spunea: măi, fraţilor, vă puneţi cu mine? De ce nu-mi spusese toate astea Meme Florescu, când mă rugase să umblu după ea?
M-am ridicat să plec chiar înainte ca poliţistul să-şi încheie conferinţa şi pe când ieşeam din sală am văzut-o pe Ilona. Să-mi stea inima în loc! Ce căuta acolo? Când venise? Pe cine urmărea? Ilona pe care o ştiam ca pe-un cal breaz nu făcea vreun lucru fără gândul la un profit. Ce urma să câştige? M-am dus la ea şi am dat s-o îmbrăţişez, dar s-a ţinut băţoasă:
– N-oi fi vrând să trecem la dulcegării de faţă cu toată lumea asta…, mi-a zis.
Am întrebat-o totuşi:
-
Ce-i cu tine aici?
A stat câteva clipe pe gânduri, dacă să-mi spună ori nu, după care a zis:
– Ca şi tine.
– Adică?
– S-o caut pe Claudia.
Meme Florescu nu mai avusese încredere şi-o trimisese şi pe soră-mea s-o caute? Sau o trimisese pe urmele mele? Să mă verifice? Să mă controleze? Eram teribil de intrigată.
-
Să-mi povesteşti, am zis.
-
O s-avem timp.
– Unde stai? am schimbat eu vorba, înţelegând că nu era locul de confesiuni în forfoteala din jur şi cu atâtea urechi ciulite către toată lumea.
Mi-a zis numele unui hotel. Era să leşin, n-aş fi avut bani nici să intru în hol!
-
Vrei să vii să vezi? m-a întrebat.
– Nu, mulţumesc, am spus repede, am multe de transmis la Bucureşti şi n-am timp acuma. Am bănuit-o pe loc că spera să fac măcar un început de icter când o să-i văd camera. Nu era să-i dau satisfacţie chiar din prima clipă.
Ne-am întors cu acelaşi avion. În timpul zborului, am stat de vorbă. Mi-a spus că Meme Florescu n-avea niciun amestec, fusese numai ideea ei să vină în Spania, proastă până la cer, a zis asta de mai multe ori. Din mutra mea se vedea fără îndoială totala nedumerire. S-a pus pe povestit, după ce mi-a cerut de vreo zece ori să-i jur că n-o să mai spun nimănui, n-o să scriu în vreun nenorocit de ziar, că ne ştie ea pe noi, ăştia, ziariştii, şi mai ales să nu-i spun mamei. Parcă n-ar fi ştiut că mama era mai degrabă mama ei şi că mie îmi era vitregă chiar la propriu, şi n-aveam schimb de confesiuni, deşi mă străduiam din toate puterile să mă port ca o fiică model.
Am aflat cum fusese prin toate barurile pe unde fusesem şi eu, întrebând de Claudia şi primind numai ridicări din umeri, de parcă ar fi căutat o nălucă, cum o agresase un românaş într-o seară şi ajunsese cu capul aproape spart într-un beci care părea al poliţiei, fără să fie, cum zăcuse închisă vreo săptămână, se purtau frumos cu ea, nu mai înţelegea nimic. Până a apărut poliţistul care ţinuse conferinţa de presă şi-a lămurit-o că-i dă drumul în clipa în care arestează nişte traficanţi de femei, români şi spanioli, treaba era iminentă, cel care o agresase acceptase să coopereze şi să-i dea în gât pe toţi sau pe cât mai mulţi, dar mai înainte fusese obligat să-şi arate vrednicia eliminând-o pe soră-mea, se arătase prea curioasă, şefii lui ştiau că îi luase gâtul şi de aceea Ilona nu trebuia să apară în lume cu niciun chip.
Poliţistul ăla Oscar Delavilla chiar creştea în ochii mei!
-
Şi-acum ce-ai să faci?, am întrebat-o.
– Ce-ai să faci şi tu, mi-a răspuns. Mă-ntorc acasă, ca şi tine. Amândouă ne-am dus să-i căutam sora şi important e c-am găsit-o. Amândouă am găsit-o, pentru că amândouă am tulburat apele.
Eram uimită, nu credeam c-am să apuc ziua în care soră-mea Ilona să-mi recunoască şi mie un cât de mic merit.
(Fragment din „Te voi răpi la noapte!” de Stelian Ţurlea. Editura Cartea românească, 2011)
