Stelian Țurlea Te voi răpi la noapte! – 32
Între cei cu care a stat de vorbă Tatarabuela a fost şi Oscar Delavilla. Nu-l ştia mai deloc, dar îi cunoscuse bine pe părinţii lui, de la care cumpăra migdale culese direct din livada întinsă în spatele casei de la marginea oraşului, pierduse orice legătură când aceştia muriseră. Şi-a amintit de puştiul care-i culegea migdalele când a aflat că un poliţist cu numele ăla uimise lumea, în urmă cu câţiva ani, când dăduse norocul peste el sub forma unei capturi de-o tonă de cocaină. A vrut să-l cunoască şi într-o zi se trezise cu el în curtea cu leandri. Au vorbit despre părinţii lui, oameni de ispravă, şi despre fratele plecat să se facă pompier în America, de parcă în Spania n-ar izbucni incendii cu duiumul. Oscar Delavilla fusese atât de impresionat, încât hotărâse s-o mai vadă pe bătrână măcar o dată, de două ori pe an, cât mai trăia pe lumea asta. O mai rugase să-l caute oricând avea nevoie.
L-a căutat Tatarabuela. Uite ce-i, i-ar fi spus ea, nu e treaba mea, nici nu ştiu dacă e vreo legătură, dar poate e bine să afli cutare şi cutare. Şi i-a relatat ce auzise de la strănepoată-sa Ornella. Oscar Delavilla n-a arătat prin nimic c-ar fi interesat ori c-ar fi primit vreo informaţie care să-l ajute, Tatarabuela era însă convinsă că mintea lui de computer o să ştie ce să facă cu ce-i spusese ea. Şi a fost şi mai convinsă când poliţistul i-a trimis, hodoronc-tronc, fără vreo vorbă, o tavă cu baclavale turceşti, de unde aflase că-i plăceau chiar era treabă de poliţist!
Ce urma erau mai mult supoziţiile Tatarabuelei, care îi erau confirmate de ce ştia Ornella din interiorul casei. Putea să bage mâna-n foc că Oscar Delavilla a făcut în aşa fel să se vadă între patru ochi cu Sonia Mendez, dacă s-ar fi întâmplat la lumina zilei şi pe faţă ar fi aflat tot oraşul. Iar Sonia Mendez, din motive de ea ştiute, l-ar fi dat în gât pe urâtul Manolo, împotriva căruia, spunea pe larg presa, poliţistul strânsese de ani mulţi probe peste probe, aşteptând doar un prilej să-l priponească cât mai zdravăn, să nu-l mai poată clinti avocatul bun la toate Sergio, pe care întreg oraşul îl cunoştea ca pe-un cal breaz.
Când l-au arestat pe Manolo Ramirez şi pe un român cu care lucra mână-n mână, Sile Clămparu, parcă se declanşase iadul, poliţiştii au descins într-o mulţime de locuri, au ridicat peşti la grămadă, traficanţi de femei şi de droguri, falsificatori de carduri şi o droaie de prostituate. Multora le-au dat drumul peste noapte, dar avocatul bun la toate n-a reuşit să-i scape pe toţi şi or să urmeze procese lungi, în Spania şi în România.
-
O să ai ce scrie, îmi spunea Tatarabuela.
Era o idee. Ce-mi povestea ea îmi confirmau ştirile de primă pagină ale tuturor ziarelor, cică printr-o operaţiune secretă a poliţiştilor români şi spanioli se reuşise dezmembrarea unei reţele de traficanţi care fusese urmărită de doi ani.
Tatarabuela nu era convinsă c-o să se facă curăţenie. Ca şi presa locală, credea mai degrabă că-n spatele celor arestaţi mai erau personaje la care nu se ajunsese, protejate de toată lumea, cei arestaţi erau mari, dar încă plevuşcă, creierul sau creierele zburdau libere ori se ascundeau sub cine ştie ce măşti. N-avea de gând să-mi facă filosofia lumii interlope, zicea ea, dacă voiam să aflu mai multe, să pun mâna pe carte.
Ea, Tatarabuela, mă chemase pentru că mai avea o veste, mă luase cu încetinişorul să mă pregătească, ştia că sunt la curent cu ce-mi spusese până atunci, poate ea adăugase doar nişte amănunte care nu modificau prea mult tabloul.
Întrebasem de Claudia, sora nu ştiu cui. O găsiseră pe Claudia. Asta, da veste!
Era ascunsă sau ţinută cu forţa sub alt nume într-un sanatoriu al unui portughez despre care lumea era convinsă c-o să ajungă după gratii, deşi el se jură că e doctor cinstit şi-şi îngrijeşte pacienţii aşa cum cer familiile lor. Tatarabuela nu era sigură cum o descoperise poliţia, dăduse peste nişte însemnări, aflase de la Sonia Mendez ori de la Manolo, care mai dădea pe goarnă ca să-şi reducă pedeapsa, ori toate la un loc. Nici nu mai conta. Femeia nu era în starea cea mai bună, Oscar Delavilla îi spusese Tatarabuelei că era incoerentă, avea amintiri vagi despre ce i se întâmplase, dar se ţinea pe picioarele ei, voia să se-ntoarcă în România, asta spusese tuturor, iar medicii erau de părere că îşi va reveni. Dacă voiam s-o văd, o să apară a doua zi la o conferinţă de presă în care Oscar Delavilla avea să anunţe tot ce se putea anunţa despre anchetă şi arestări.
Înainte să plec, am îmbrăţişat-o pe Tatarabuela cum nu mai făcusem de multă vreme cu nimeni. Aproape îmi dădeau lacrimile la gândul că cine ştie dacă o mai văd când voi reveni în Spania. Dacă voi reveni.
– Fetiţo, te credeam mai tare! m-a scuturat Tatarabuela. N-ai învăţat nimic din suta mea de ani?
Am râs amândouă în hohote, mi-am şters lacrima şi mi-am luat rămas bun.
(Fragment din „Te voi răpi la noapte!” de Stelian Ţurlea. Editura Cartea românească, 2011)
