Îl striga „63”

În 2013, Doina îl striga „63”. A ajuns un număr.

Număr al poticnelilor. Al

caracterului traumatizant al propriilor frustrări. Cu

ce s-a ales după o viață de om?

Nici măcar nu e în stare să exprime bine ceea

ce gândește. Motiv în plus să

se blameze, să se disprețuiască, depresiv — cursul său de apă

i s-a dus cu totul la fund, efortul izolat de a rămâne la

suprafață a fost sortit eșecului: cu

ce se poate lăuda, totuși? Dar de ce trebuie să se laude? În

fiecare fază a dezvoltării nu i s-a adăugat, ci

i s-a luat, are impresia. Dintotdeauna nu a făcut decât să

se învârte în jurul unui ax. În ce mișcare

universală e inclus, de fapt? O mișcare produsă prin căderea

unei greutăți. Că n-a fost zi în care să nu aibă o

greutate pe suflet, nimic nu l-a îndreptățit să facă mai mult

decât a făcut sau i s-a dat voie să facă. Mai

exact, n-a reușit să facă nimic deosebit: a fost măsurat,

urmărit, socotit, împărțit — și degeaba,

manifestul nefericirii lui a murit în anonimat, n-a deschis

nici o ușă de aur și nici n-a avut chef

să se răspândească singur. Trăiește într-un delir liric,

liniștit. Cel din el, căruia i se

închină, e interesat doar să câștige timp.