Ești un învățăcel

Stai în mâini în compartimentul gol al
acceleratului, treci de primul
tunel — pe sub dealuri, pe întuneric. Tunel după
tunel, din Cluj până în Valea
Florilor, numeri patru. La gura lor, cu salcâmi
înfloriți. Îți lasă gura apă,
mirosul de gogoși cu flori de salcâm, al mamei, din
copilărie, el te-a răsturnat? Stai
cu picioarele în sus și nu te miri, tu ești în toată firea?
„Aceasta e starea mea de dinainte de a scrie —
când vine întunericul, brusc, ziua
în amiaza mare”… După stația Valea Florilor îți
revii la normal — închizi
manualul de spovedanie, pe care ai făcut
semne pe margine,
ai închis și ochii, visezi? Ești un învățăcel
în secolul XIII. Aprinzi o lampă de noapte cu seu, iei
o pană și o pâlnie cu
cerneală… Îți închei epistola cu:

aceasta este mărturia sensibilității unei epoci
în declin. Pui data: 10 mai 2000.
Trăiești

din pomana sufletului.