Carmen Sorescu 
Cine sunt? (II)
În clipa de față simt în spate aerul condiționat ca o mână răcoroasă care-mi face bine ca atunci când am febră. Nu sunt nici pe departe bolnavă, este doar foarte cald și vreau să scap cât mai teafără, fără să răcesc. Cineva-mi spunea odată, o persoană dependentă de jocuri de noroc, că are un șarpe care se zvârcolește în el și nu-i dă pace, îl face să joace. Nu am înțeles, nici până azi, ce mușchi din el să ia forma asta groaznică să se zbată până înghite tot, stări, panică, bani, așa boa constrictor să am și eu? Pe care să nu-l pot sătura? Nu am alte vietăți în mine, sunt doar eu, dar oare cine sunt?
Privesc din nou valiza, beau ness făcut cu suc de portocale și fac o mică recapitulare urmărind cu degetul pe agendă: locul de avion este rezervat, formularul online deja completat, pașaportul l-am verificat de câteva ori să nu fie expirat, Id-ul la fel, două pixuri, certificatul european l-am printat, salariul îl iau mâine, 15 iunie, cred că-mi voi lua un telefon nou Samsung flip, îmi place că e mic și nu ocupă mult loc. Cred că am suferit mult la capitolul spațiu și acum calculez fiecare centimetru și gram, da, unii poate că nu au trecut prin asta și nu înțeleg, dar eu tot timpul am măsurat și cântărit, în primul rând genți, geamantane, rucsacuri să aibă dimensiunile cerute, standard, apoi numărul de kilograme, să nu depășească baremul impus, fiecare colț e umplut cu ceva, nimic nu e de prisos, până și eu contribui la această încărcătură pentru că am hotărât să-mi iau geaca pe mine pentru că nu mai încape. Sunt prelungirea valizei, fac parte din această greutate. Sunt propria mea povară 😊
Se aude chemarea la rugăciunea care este mai tare decât rugăciunea în sine, dacă în prima parte se anunță: hai veniți la rugăciune; a doua parte este cu mult mai delicată, chiar firavă. Mi-aș fi dorit nespus să iau parte la o astfel de rugăciune, dar nu am avut curaj, ar fi trebuit să mint, că sunt musulmană, să-mi schimb hainele, ar fi fost chiar urât din partea mea să fac o așa efracție, nu numai spirituală. Aveam un prieten, localnic, care a fost în România și a intrat prin multe biserici, era foarte încântat, găsise multe similitudini în regulile de rugăciune, și el însuși se rugase alături de creștini, uniți în fața unui singur Dumnezeu. Avea soția româncă și mergea foarte des la Brașov, de unde era ea, spun avea, pentru că între timp a murit. A făcut cancer la colon, transplant de măduvă, dar nici așa nu a supraviețuit, a făcut apoi cancer osos, a murit la 42 de ani. La rândul lor, cei trei copii i-au urmat meseria și au studiat și ei medicina la Sibiu. Să mă mai întreb de bunătate, destin, gene? Nu. Există ceva mult mai tare în noi înșine chiar decât noi înșine, ceva ce nu vedem și la care nu avem acces, cum scria în Coran: Muhammad ajunsese atât de aproape (…) încât auzea penițele cum scrijelea destine. Poate că undeva în adâncul măruntaielor stă scris ce ne este dat, și dacă e acolo, cât ar fi medicina de avansată, cu transplanturi și toate cele, destinul își face treaba, ca un câine dresat după cocaină care nu se lasă până nu o găsește.
E 15.44 și a început a treia rugăciune pe ziua de azi, aș vrea să iau și eu o pauză, să merg la munte, să urc, să obosesc, să privesc apoi în jos de pe culmea cucerită, dar până atunci voi face altfel de urcușuri, tot mai în minte. Și pe aceste drumuri, la fel ca pe cărările de munte se mai poate găsi hrană, desigur nu mure, zmeură, căpșuni, dar oricum ceva care potolește setea și mă face să-mi văd de viața mea, fără a mai apela la vreun transportator. Ceea ce e distractiv e că niciodată nu am ajuns pe vârf. De fapt, nici nu știu unde e. Tot timpul mă rătăcesc, cred că asta îmi place, să mă rătăcesc. O fac voit. Dacă m-aș fi găsi din prima, care ar mai fi farmecul?! M-aș fi oprit și totul s-ar fi terminat. Cred că numai moartea mă va pune pe culme, chiar îmi va da o mână de ajutor să ajung acolo unde trebuie. Privesc din nou valiza, ca și când acolo e salvarea mea. Nu-mi pot lua ochii de la ea, este ceva între cutia Pandorei și covorul fermecat, are ceva magic care mă aghesmuiește.
