Radu Matei Todoran Pleoapa lacului e-atinsă
de un braţ al lunii stinse
şi-n lumina ei învinsă
liliacu`a plânge prinse
trec copile-n straie sure
sub altarele de rodii
şi-n tăcerea din pădure
vârcolacii cioplesc zodii
pădureni cu stea în frunte
zâne lungi de iasomie
cai de vânt cu coame scurte
sfinţi cu cap de păpădie
vin cu toţii să asculte
lacrima-mi cum se revarsă
peste-a lumii zile mute
peste-a vieţii clipă arsă
sufletu-mi ca o eşarfă
se tresaltă-n gând de vânt
scâncet de pribeagă harpă
mă răceşte sub veşmânt
sub veşmântul meu de alge
stins precum un zeu de ape
simt o lebădă se sânge
care nu mă mai încape
înc-o noapte să mai sufăr
apoi să mă duc cu luna
să mă sting precum un nufăr
în zori când răsare bruma…
