Stelian Țurlea Te voi răpi la noapte! – 19
Chiar nu mă aşteptam din partea lui Meme! I-am şi spus-o. Adică vine la el prăpăditul ăla de cameraman trimis de scorpia de soră-mea şi el nu mă cheamă să aflu şi eu din primă mână ce naiba au făcut acolo?! Eram revoltată! Am ieşit din biroul lui trântind uşa, să bage bine la cap cât sunt de furioasă, şi în primele minute nu i-am răspuns la telefon. Mi-am amintit totuşi că el e patronul, am un contract cu el şi până la urmă, chiar dacă nu-mi convine, trebuie să-i suport hachiţele. M-am întors în birou şi i-am cerut ca în viaţa lui – şi am subliniat: în viaţa lui! – să nu mă mai socotească roata a cincea la căruţă. Dacă pornim împreună într-o direcţie, mergem amândoi până la capăt, fără mişmaşuri şi schimbăm foaia doar dacă vedem că e ceva greşit. Se uita lung la mine, zâmbind, m-a întrebat ce i-aş fi spus în plus lui Matei? Poate i-aş fi spus, depinde de ce discutam! Părea să-mi dea dreptate, deşi nu sunt foarte sigură. Are uneori un stil care mă dezarmează pur şi simplu şi nu cred că fac parte dintre oamenii care dezarmează uşor. Dar trebuia să trec repede peste nemulţumirea mea, e o perioadă dură, criza i-a atins şi lui afacerile, chiar dacă rămâne un om de succes şi plin de bani, trebuie să fiu înţelegătoare. Brusc, mi-a venit o idee:
-
O să mă duc şi eu acolo, am spus.
-
Unde?
– În Spania. După ei. Poţi să te lipseşti de mine o săptămână, zece zile. Sigur reuşesc!
– Dar nu vreau să se ştie că ziariştii ăia o caută de fapt pe soră-mea, li s-ar închide definitiv porţile!
– Stai liniştit, n-o să am de-a face cu ei. Eu o să am treaba mea, nici nu vreau să-i întâlnesc!
Meme se împotrivea degeaba. Am pus secretara să-mi facă rost de bilet de avion, oricare ar fi fost compania.
Abia ajunsă în Spania am avut primul şoc. Ce urma să fac? Unde aveam să mă duc? Unde aveam să întreb de nebuna aia de Claudia care nu mai dăduse un semn de doi ani? Pe cine ştiam aici să-mi dea o mână de ajutor?
Am nimerit într-o zi ploioasă, mirosea a umed, era rece şi eu doar într-un deux pieces subţire de lucru, mă aşteptam s-ajung într-o climă mediteraneeană, nu la Polul Nord. Prima întrebare pe care mi-am pus-o când m-am dezmeticit a fost: ce căutam eu în povestea asta? Fireşte, voiam s-o găsesc pe Claudia, dar Meme îi rugase pe alţii s-o caute, până la urmă careva o să dea de ea, ce treabă aveam eu? Voiam să mă dau importantă, de neînlocuit? Voiam să-l dau gata pe Meme, pe care nu pusese laba nicio femeie din cârdul atras de milioanele lui ca viespile la miere? Voiam să arăt că sunt mai grozavă decât soră-mea Ileana, sunt la concurenţă cu ea de când mă ştiu? Mă luase valul şi mă trezisem într-un oraş străin, într-o ţară străină, bine măcar că rupeam câteva cuvinte în spaniolă.
Să le luăm uşor. Meseria asta de avocat nu se poate să nu mă ajute la ceva. N-o să-mi plâng multă vreme de milă, dacă ajunsesem până aici, nu mai puteam da înapoi.
M-am cazat la un hotel în centrul oraşului, nu ştiu dacă ăl mai bun sau ăl mai mare, trebuia să fie unul cu pretenţii, dacă intru în vreo belea sau mă urmăreşte careva să cadă pe gânduri. Un hotel ca ăsta la care am dat o groază de bani trebuie să fie sigur. O să las de la început bacşişuri grase, să se ştie că-s generoasă. Ştiu că-i o prostie, dar când o să pun întrebări, să sară toţi să m-ajute. Am constatat deja că treaba merge. Mai adineauri l-am uimit pe băiatul care mi-a dus bagajul în cameră şi, până să plece, am început să-l descos în legătură cu barurile şi cluburile din oraş. A-nceput să turuie, care-i mai bun, cine-i stăpânul, unde se cântă cel mai frumos, unde se dansează toată noaptea, era convins c-am venit aici să-mi fac de cap şi voia să pună o cărămidă la distracţia sau distrugerea mea. Pentru început am şi aflat ceva. Când să iasă din cameră, mi-a spus cu jumătate de gură şi uşor stânjenit să mă feresc pe cât pot de strada cutare sau de bulevardul cutare, dacă sunt singură, e plin de prostituate şi mă poate agăţa un derbedeu. Mi-a lăsat o hartă. Am izbucnit amândoi în râs şi băiatul s-a destins. Informaţia era excelentă.
Foarte aproape de hotel e o stradă plină de cluburi, cel mai cunoscut e al lui Alfonso, cântă unul Chiquito, asta dacă nu nimeresc o seară de cabaret. Alături e barul lui Juanito, tocmai s-a renovat după o reglare de conturi, se dansează acolo toată noaptea. La casa Alexiei, mai aproape de hotelul meu, e la fel, muzică, uneori şi dans. Le-am luat pe rând.
Nenorocul mi-a surâs din prima seară.
(Fragment din „Te voi răpi la noapte!” de Stelian Ţurlea. Editura Cartea românească, 2011)
