Etgard BitelEtgard Bitel
20.09.2022

De ce nu va exista un stat palestinian pe termen mediu (I)

Din când în când revine în atenția opiniei publice internaționale și a organizațiilor internaționale mai mult sau mai puțin politizate situația relației dintre statul Israel și acea parte a populației arabe numite „palestinieni”.

Pentru a înțelege de ce nu va exista un stat palestinian pe termen mediu este necesar să facem puțină istorie.

Când cetățenii europeni, americani, australieni sau chinezi se referă la „Teritoriile Ocupate de Israel”, ei se referă de regulă la Cisiordania, Gaza și Ierusalimul de Est.

Când se referă la Soluția  A Două state, se referă la rezoluția ONU 181 din 1947 care stabilește existența unui stat evreu alături de unul arab pe teritoriul fostului Mandat Britanic, Și se referă la soluția cea mai rezonabilă și fiabilă a conflictului israeliano-palestiniană. Dar, numai statul evreu s-a înființat conform partiției și a fost primit la ONU în 1949, la un an de la înființare.

Statul arab nu a pornit la drum, căci a considerat teritoriul noului stat Israel – teritoriu ocupat

Iar statele arabe, de asemeni reclamau înființarea Israelului ca fapt în sine. Și pornesc războiul.

Trebuie precizat că termenul de „stat palestinian” și „popor palestinian” sunt o invenție politică pentru a desemna înființarea unui stat artificial în vecinătatea Israelului, dar pentru cursivitatea și logica expunerii voi folosi acești termeni.

Cuvântul Palestina sau Filastin nu apare în Coran. Termenul „peleshet” apare în cartea evreiască „Tanah” de cel puțin 250 de ori.

Nu se cunoaște cu certitudine originea cuvântului „Palestina”, deși au existat dezbateri ani de zile.

Se crede că numele derivă din cuvântul egiptean și ebraic „peleshet” care are înțelesul de „a trece”,  „migrator”. Termenul era folosit pentru a descrie locuitorii din nord-estul Egiptului – filistenii.

Filistenii erau un popor din Marea Egee care avea legături mai strânse cu grecii și fără a avea nicio legătură etnică, lingvistică sau istorică cu Arabia.

Denumirea Palestina apare pentru prima dată în literatura greacă în secolul al V-lea î.Hr., când istoricul Herodot a numit zona „Palestina”.

În secolul al II-lea d.Hr., romanii au înfrânt Revolta lui Shimon Bar Kokhba (132-135 d.Hr.), în timpul căreia Ierusalimul și Iudeea au fost recucerite, iar zona Iudeii a fost redenumită de romani Palaestina, în încercarea de a minimiza identificarea evreilor cu țara Israelului.

Apar, în urma războiului din 1949, ajustări ale teritoriului stabilit prin partiția ONU, adică teritorii cucerite în acest război declanșat de arabi.

La Lousane în 1949, unde se negocia pacea, americanii și englezii au acceptat extinderea israeliană, arabii nu au vrut să discute despre pace fără întoarcerea totală a refugiaților. Uitând că mulți au fost amăgiți de Liga arabă să plece din teritoriu să nu deranjeze luptele pentru cucerirea Israelului tânăr înființat. Alții, adevărat, au fost alungați de forțele paramilitare evreiești. Iordania ocupase deja Cisiordania, așa că lucrurile s-au împotmolit. Și niciun palestinian nu a reclamat că Iordania a ocupat pământ palestinian.

De altfel regele Iordaniei Abbdulah a fost singurul șef de stat arab care a fost dispus să accepte principiul partiției ONU și să coexiste pașnic cu un stat evreu. Când negocierile și acordurile secrete ale lui Abdullah cu Israel au fost dezvăluite, el a fost asasinat la 20 iulie 1951 la Ierusalim de un palestinian……

Cisiordania

În 1967, în războiul de 6 zile Cisiordania a fost recucerită de la Iordania. Este un teritoriu ocupat? Este un teritoriu eliberat? Tăcere.

20 de ani de ocupare iordaniană, iar palestinienii nu au revendicat teritoriul care a fost parte din Transiordania

Unde erau palestinienii?… În parlamentul Iordanian… 20 parlamentari palestinieni din partea de vest a Iordanului (Cisiordania) și 20 parlamentari în partea de est a Iordanului.

Normal…. Cisiordania reprezenta 40% din PNB iordanian, între 34% și 40% din producția sa agricolă și aproape jumătate din forța de muncă….

Și ne întoarcem la 67. Din nou armatele arabe au fost respinse și odată cu asta, Israel a ocupat Fâșia Gaza, Peninsula Sinai, Platoul Golan și Cisiordania.

Între timp, în 1964 se înființează Frontul Popular de Eliberare a Palestinei și Fatah, aripa sa militară. În Carta organizației din 1968, se afirmă dreptul poporului palestinian la teritoriul întregii Palestine (citește fostul Mandat Britanic) și se mai scrie că acest drept va fi obținut numai pe calea luptei armate împotriva Israelului care va trebui desființat iar populația aruncată în mare. Unde au fost în 1947, anul partitiei? Unde au fost în 1949 anul armistițiului, unde au fost când jumătate din „Palestina” pomenită în Carta OEP, era ocupată de Iordania ?

Dar Cisiordania nu a fost anexată de Israel; a rămas sub controlul militar israelian până în 1982. După acordurile Oslo și recunoașterea OEP de către Israel, dar nu și reciprocă, părți din Cisiordania au fost retrocedate Autorității Palestiniene care a preluat administrarea teritoriului Cisiordaniei și Gaza. Vorbesc de orașele și regiunea învecinată Nablus, Jenin, Tulkarem, Qalqilya, Ramallah, Betlehem, Ierihon și 80% din Hebron.

Astăzi, teritoriul Cisiordaniei sau West Bank cum se mai spune, este împărțit prin acordul de la Oslo în Zona A- 22 % teritoriu – Control deplin al Autorității Palestiniene. Zona B- 23% teritoriu – control civil palestinian, control militar israelian și Zona C – Control complet israelian. Ierusalimul de Est nu este inclus.

Acordurile prevedeau că treptat-treptat, zona A să se mărească, armata să iasă din teritoriu treptat, coloniile să fie concentrate în centre urbane lângă graniță, ca apoi să se facă schimburi de teritorii, orașele și satele arabe din Israel să treacă la autoritatea Palestiniană, centrele populate cu evrei din Autorittea Palestiniană să fie trecute Israelului. Lucrurile au înghețat după a două intifada din anul 2000, după atacurile sinucigașe care au dus la construirea zidului despărțitor pe linia armistițiului din 67 și mai ales influență Hamas în Gaza și Cisiordania

Sunt azi 2.3 milioane palestinieni în zonele A și B a Cisiordaniei și 500.000 evrei în coloniile din zona C.

Gaza

Nu a fost niciodată parte din Israel, nici măcar cel Tanahic. În 1949 Gaza a fost ocupată de Egipt….iar tăcere totală, nimeni nu a acuzat Egiptul că este cotropitor. După Războiul din 67, Ariel Sharon a preluat Gaza  de la Egipt, în idea că va putea înflori ca și restul deșertului, cum începuse să înflorească Neghevul.

Israelul a favorizat colonizări agricole israeliene în această zonă aridă folosind tehnici speciale de agricultură de deșert. Nordul Gazei ca și sudul au devenit zone verzi cu producții serioase de legume și fructe, sere și câmpuri de culturi.

Dar… nu e liniște sub măslini… 1987, a izbucnit prima Intifada.

În urma acordurilor dirijate de americani, Itzhak Rabin și Yasser Arafat au semnat la Cairo un acord privind punerea în practică a autonomiei interne în Gaza, odată cu cea din Cisiordania.

2005 este anul când Ariel Sharon, prim ministru, hotărăște ieșirea israelienilor din Gaza. Definitiv.

Anul 2006 marchează ieșirea completă. Toate fermele, solarele, utilajele, grădinile rămase în urmă plecării, au fost vandalizate. Pasul care trebuia să ducă la relaxare, la dezvoltare, la o viață mai bună a dus în schimb la o serie de acțiuni împotriva Israelului.

2008, 2014, 2019, 2021 dacă le amintesc pe cele mai mari…..

Gaza, regiune săracă suprapopulată, cu tabere de imigranți lăsați în sărăcie și în grija ONU, oameni fără identitate, nici măcar palestiniană, cu cartiere ultraluxoase pentru șefii Hamas alături de case fără apă și curent electric. Gaza, nu este ocupată de Israel, și nu puține au fost eforturile de a le oferi ajutor, energie electrică, apă, combustibil, gaz natural. Înainte de a doua intifadă 34 % din produsul național brut provenea din muncă în Israel. Dar pierderea mare a fost piața de desfacere ce o oferea Israelul produselor agricole și fermelor din Gaza. Mafia Hamas a făcut populația din săracă în extrem de săracă.

Am spus „mafia Hamas”. Dar ce este Hamas?

Hamas este o organizație palestiniană sunnită islamistă cu o aripă militară asociată, Brigăzile Izz ad-Din al-Qassam.

Din iunie 2007, Hamas guvernează Fâșia Gaza, după ce a câștigat majoritatea locurilor în parlamentul palestinian la alegerile parlamentare palestiniene din ianuarie 2006 și apoi a învins organizația politică Fatah într-o serie de ciocniri violente. Israelul, Statele Unite, Canada, Uniunea Europeană și Japonia clasifică Hamas drept organizație teroristă, în timp ce Iranul, Rusia Turcia și națiunile arabe nu o fac.

Bazat pe principiile fundamentalismului islamic care au câștigat amploare în întreaga lume arabă în anii 1980, Hamas a fost înființat în 1987 (în timpul Primei Intifada) ca o ramură a Frăției Musulmane Egiptene. Cofondatorul ei, șeicul Ahmed Yassin a declarat în 1987, iar Carta Hamas a afirmat în 1988, că Hamas a fost fondat pentru a elibera Palestina de ocupația israeliană și pentru a înființa un stat islamic în zona care este acum Israel, Cisiordania și Fâșia Gaza.

Urmare a preluării de către Hamas a Fâșiei Gaza, OEP și-a stabilt sediul în Cisiordania, la Ramallah unde se găsește și Președintele OEP, creând astfel situația politică a două state.

Ierusalimul de Est

Evident este o problema mult mai complicată. Complicată cum am văzut  când chiriași ce au primit teren în chirie de la Iordania în anul 1960, 34 de familii, familii care nu au mai vrut să plătească chiria, au primit de la tribunal ordin de evacuare … Este procedura standard, normală în orice țară în lume….

Altfel, Ierusalimul nu este nici el ocupat,

Dar este o lupta surdă de a pune repere pe teren atât din partea populației arabe cât și cea evreiască

Dacă statutul Ierusalimului de Vest este clar și nedisputabil, cel de Est destinat după unii politicieni să fie capitala unui viitor stat Palestinian are o importantă crucială pentru ambele părți.

Azi , el este în administrarea civilă a primăriei Ierusalimului care oferă populației asistență socială pentru șomeri, copii, invalizi, asistență medicală și infrastructura necesară.

Peninsula Sinai

În 1967, Israelul ocupă Peninsula Sinai la sfârșitul războiului. Imediat colonizează o parte a ei cu câteva așezări, singura care a rezistat și azi este Sharm el-Sheikh. În 1979, urmare tratatului de Pace cu Egiptul Israelul se retrage din Sinai. Retragerea durează până în 1982 așezările fiind distruse inclusiv Yammit cea mai cunoscută și solidă dintre ele. Episodul este numit „Tragedia Yammit”

Podișul Golan

Ocupat în războiul din 1967

În același an cabinetul israelian a votat returnarea Golanului Siriei în schimbul unui acord de pace, dar acest lucru a fost respins prin Rezoluția de la Khartoum din 1 septembrie 1967.

În anii 1970, politicianul israelian Yigal Allon a propus ca un stat druz să fie înființat la granița Quneitra cu Siria, inclusiv în înălțimile Golanului deținute de Israel. Planul nu a demarat. În 2019 Trump a consfintit că Golanul aparține Israelului. Dar declarația nu are nici-o valoare juridică internațională. Președintele sirian Hafez al-Assad a respins orice normalizare cu Israelul.

Este foarte ușor de afirmat „teritoriu ocupat” , și termenul prinde ușor în afară granițelor Israelului, dacă se ascultă numai vocea palestiniană.

Și, adevărat, este greu de înțeles că „ocupat” are variante, nuanțe și chiar interpretări greșite sau răuvoitoare.