Liviu Ioan Stoiciu Au inima ușoară. Culcați în
iarbă, uitați acolo, îmbrățișați, acoperiți de furnici,
mușuroaie, care mulțumesc lui Dumnezeu
pentru osteneală în continuare: ea are o mână pusă
pe grumazul lui,
el doarme cu ochii deschiși, ce crudă feerie. Tocmai
citiseră, înainte să se culce, câte
ceva despre descoperirile de fosile din Africa de Est și
își bâiguiseră unul altuia, în jurul
focului, de necuprins, foc demult stins, ăhă, cât de vaste
întinderi au fost
inundate de suflet de atunci, nu? Parcă
o vedea pe ea, aplecată asupra coșărcii încărcate cu ouă,
cu picioarele descoperite
și cu o bobiță de lumină intensă deasupra…
