În patru labe

Într-o dimineață m-am trezit fără o ureche
Și m-am gândit cui i-o fi trebuit urechea mea
Când Van Gogh ne-a făcut cadou una mai valoroasă
Cine ar fi interesat în bucăți din mine
Acum când lumea pare așezată într-o ordine disciplinată
Când totul e permis, încurajat, normal.

O zi întreagă am umblat în patru labe
Și nimănui nu i s-a părut ciudat regresul meu patruped.
Mă mângâiau pe cap ca pe prunci, mă alintau cu grijă
Pentru că putem să și mușc, nu-i așa?
Și atunci m-ar fi ridicat cu forța înapoi în două picioare
Și m-ar fi dus la circ ca pe urși, cu botniță la gură
Și zgardă la gât.

Acum sunt din nou un biped dresat
Zâmbesc jovial, înjur cu voce joasă
Și sunt gata să donez sânge, un deget-două
Și câteva ciorne greu de corectat.

Cât despre restul teritoriilor mele rămase neatinse
Între gânduri pe care le las să umble în patru labe,
Nu trebuie să-mi fac griji
Pentru că ceea ce zace acolo nu interesează pe nimeni.