Oana Frențescu e vremea lui Baudelaire
florile răului se întind ca o caracatiță
moartea ne respiră fără îngăduință
sub cerul oval ne scurgem ființe de cretă
camera de oaspeți e înrămată pentru timpul trecut
reziduuri de istorie neterminată scriu pereții
în fotoliul acela descompuneam partea bună din tine
era o iubire ce o scriam cu litere de început
spațiul nedorit al tăcerii e băgat în rafturi
la capătul gândului măsor secunda
ce rămâne o punte între noi
trei sferturi de sens e mereu la fel
