Stelian Țurlea Te voi răpi la noapte! – 15
Afla de la ea mersul lumii ei. În ora în care nu-i tăcea gura, în pat, îi vorbea despre colegele de breaslă, cine şi de prin ce ţară s-a pripăşit în orăşelul lor, le numea pe fiecare, le descria trupul, înfăţişarea şi sufletul, Oscar Delavilla era sigur că le-ar recunoaşte dintr-o ochire de s-ar ascunde în mulţime. Afla mai ales, şi nici asta nu putea să uite, despre peştii care stăpâneau femeile, despre afacerile lor, de câteva ori spusele ei l-au ajutat să prindă câţiva hoţi care n-aveau vreo legătură aparentă cu prostituţia.
Avea o singură apăsare Oscar Delavilla. Nu putea spune nimănui că se întâlneşte cu o prostituată de la care culege informaţii, numele ei, chiar şi cel neadevărat, cum era sigur, n-apăruse în niciunul dintre rapoartele sale, nici cel mai apropiat coleg nu-i bănuia escapadale. O fi prostituţia semilegală, dar lumea n-o prea acceptă. Doar îi spunea lui Dolores să aibă grijă, să n-o prindă gaşperii într-o zi şi să fie nevoit s-o salveze. „Gaşperii?” întrebase mirată şi râzând Dolores. Gaşperii, curcanii, sticleţii, poliţaii, gaborii, cerberii, cum vrei să le spui. „Îmi place că vrei să mă salvezi… Să ştii că fac treaba asta doar din când în când şi la mine acasă. Şi n-am peşte.” Dacă te înhaţă vreunul să-i dai plata?, întrebase Oscar, ca orice om nevinovat şi curios, care nu ştie cum stau treburile cu târfele. „Să-l văd eu pe ăla! Îl spintec!”, spusese femeia arătând că e mai aprigă decât părea. „Chiar insistă unul să aibă grijă de mine şi i-am zis c-o să-i tai coaiele dacă nu-şi vede de treabă. A râs în hohote şi m-a lăsat în pace.” Oscar Delavilla a fost atât de încântat, încât a hotărât în acea zi ca data viitoare când avea s-o vadă dezbrăcându-se să-i ceară să renunţe la meseria ei, să-şi ducă traiul alături de el, dar data următoare i-a lipsit curajul şi tot aşa a amânat de mai multe ori şi când hotărâse în sfârşit s-o facă, a descoperit cu groază că Dolores era cadavrul ascuns sub boscheţii dintr-un parc pe care fusese el trimis să-l identifice. În primele clipe n-a reuşit să scoată o vorbă, noroc că nu era singur, iar colegul care-l însoţea începuse măsurătorile. N-a dat nimic de bănuit. Ce găsiseră în parc ar fi stârnit oroare oricui.
Oscar Delavilla era un bărbat încăpăţânat. Hotărâse să intre în poliţie când frate-său mai mic, ăl de ajunsese pompier în America, fusese prins vânzând droguri. Nici nu-şi terminase şcoala, dar îl prostiseră membrii unei găşti de cartier să-i ajute să scape mai repede de marfă. Frate-său ieşise basma curată până la urmă, n-avusese la el decât vreo trei pliculeţe şi fusese prins prima oară, dar Oscar Delavilla hotărâse să nu-i scape din ochi pe membrii găştii şi nu s-a lăsat, ani mai târziu, până nu i-a văzut duşi la puşcărie. Avusese şi de pătimit în urmărirea lor, o cicatrice urâtă în dreptul coapsei îi amintea mereu de răfuiala cu grupul trimis la pârnaie, din care scăpase ca prin urechile acului. Marea captură de droguri o reuşise cam în perioada aceea. Spitalizarea vreme de câteva săptămâni, captura şi sentinţa judecătorilor care trimiseseră un grup mare după gratii pentru foarte mulţi ani i-au adus lui Oscar Delavilla faimă peste noapte. A refuzat să se mute în alt oraş mai mare, cum i se propusese, aici se născuse, aici voia să moară. Dar se întâmplase tot atunci ca unii dintre colegi să-l privească chiorâş, nu-nţelegea dacă numai din invidie sau pentru că le cam stricase socotelile. O dată cu grupul de traficanţi căzuse şi un poliţist pe care chiar aceia îl dăduseră-n gât. Oscar Delavilla nu înţelegea de ce-i poartă pică tocmai lui şi s-a izolat şi mai mult. Trăia singur, fără prieteni.
În mai puţin de o zi după ce descoperise cadavrul lui Dolores, Oscar Delavilla hotărâse să nu se lase până nu află cine o omorâse şi încă într-un mod atât de bestial, desfigurând-o. Dolores îi povestise destule despre târfele şi peştii care-şi făceau veacul lângă parcul municipal, dar şi prin alte vaduri bune ale oraşului. Văzuse şi el cum apăruseră ca ciupercile imigrantele din est, care se prostituau obligate sau de bună voie. Numărase cluburile şi barurile răsărite peste noapte în faţa cărora trăgeau maşinile ultim răcnet. Ştia că se refăcuse reţeaua de trafic de droguri, sau apăruse alta, ori poate erau mai multe, îi lipseau dovezile, nimeni nu vorbea despre asta, n-avea un fir de care să tragă. Aflase de traficul cu femei, bănuia că exista o legătură, sau poate aceiaşi oameni se ocupau şi de una, şi de alta. Nimeni dintre cei prinşi nu vorbea şi nu dăduse-n gât pe nimeni, iar el se simţea cu mâinile legate. Era convins că Dolores nu avusese duşmani şi nici n-o omorâse vreun Jack Spintecătorul care urăşte femeile. Femeia văzuse ceva, făcuse ceva sau se pregătea să facă şi trebuia oprită.
Dar Oscar Delavilla era încăpăţânat. Luă la puricat toate cazurile mai recente de bătăi între beţivi sfârşite cu capete sparte, de omoruri nesoluţionate, de puştani arestaţi pentru contrabandă. Se întâlni cu toate sursele care îi furnizaseră de-a lungul anilor informaţii. Discută cu cei doi colegi cu care se mai vizita din când în când la un pahar de vin roşu. N-a găsit nimic.
Norocul i-a dat un semn când se aştepta mai puţin.
În drum spre casă, într-una din seri, a dat de un accident de maşină, un bărbat mai vârstă neatent intrase la o intersecţie în maşinuţa unei femei care tremura ca piftia de spaimă şi părea să se fi lovit cu fruntea de parbriz, nu mare lucru, sângera puţin. La faţa locului sosise un echipaj de poliţie, dar bărbatul refuza să se legitimeze şi era vizibil beat. Când a sosit ambulanţa, Oscar Delavilla şi-a lăsat colegul s-o l iniştească pe femeie, iar el l-a săltat pe recalcitrant, cu gândul să-l lase la poliţie peste noapte, până i se vor risipi aburii beţiei. Dar nici nu ajunseseră bine la poliţie şi se înfiinţă un avocat, să-l scoată pe beţiv pe cauţiune. Nu fusese acuzat de nimic, femeia nu murise, nici măcar nu fusese accidentată grav, probabil omul dăduse vreun telefon când se îndreptau spre poliţie, altfel Oscar Delavilla nu-şi explica sosirea avocatului. Dar mai ales nu-şi explica de ce trebuia scos chiar în acea seară, înainte măcar să apuce să-l identifice. Pe avocat îl cunoştea, îl întâlnise de mai multe ori apărându-i pe interlopi şi asta i-a dat de gândit poliţistului. Oscar Delavilla a insistat să urmeze paşii corecţi ai unei arestări, avocatul a fost nevoit să se supună, şi poliţistul a înregistrat toate datele beţivului, înainte să-i dea drumul.
(Fragment din „Te voi răpi la noapte!” de Stelian Ţurlea. Editura Cartea românească, 2011)
