Gabriela Feceoru vuiește ca o vijelie în părul meu
crezând că tot ce apropii va mișca
crezând în visul meu vara asta
și părul roșu spre distanță
dar n-a fost crângul
doar ape limpezi ce curg
ape limpezi
inimă plutitoare – venin de departe
lacrimi de poteci
poteci să scriu
din partea lor
doar ce ne frânge ca
ochii verii când adun florile
și tulpini de pe caldarâm
n-am zâmbit de 3 luni
dar știu că voi
închide ochii verii
să clipesc mocnit
la nesfârșit.
