Atâta înflăcărare

Abia întorși de la mănăstire: prea plini sau prea goi?
Privim, printre pânze de păianjeni, idilici,
cosașii: ce-ar trebui tu să le ceri?
Nu e în măsură să deosebească binele de rău. Auzi
ciocănitoarea cum bate. Îmi place
reverberația singurătății,
te rog, nu-mi mai aminti de moarte, e atâta liniște în jur
și pace. Ți se pare. Știu că mi se pare
dar de ce-mi strici cheful? E sâmbătă după-amiază, a rămas
vreun suflet neretras la el în cușcă?

Dând un răcnet puternic. Îmi ceri să mă întind în iarba
cosită. Dacă te-aș iubi, ai recunoaște? Că
e atâta liniște și pace pe aici – vino lângă mine, scoate
cheița, întoarce arcul la cosași, întoarce
păianjenii și ciocănitoarea…
Sub păducelul înflorit, plin de albine:

doi tâmpiți. Nu se mai satură, nu se mai pot opri. Facem
parte din peisaj – alungă-ți deznădejdea! E
un gând neterminat: stăm aliniați și dornici de luptă. E
atâta înflăcărare. Pune tu aici cruce.