Întâmplări cu profeți

Am citit din Biblie și spune să îți cinstești părinții, am citit din Coran și spune să îți respecți mama și tatăl, că Paradisul e acolo unde sunt picioarele mamelor, am citit din Tripitaka și spune că viața e un flux constant și că nu doar părinții trebuie respectați, iar Tora echivalează respectul părinților cu acela pentru Dumnezeu; am citit toate astea și bine am făcut, am citit toate astea și le avem deja în sânge, știam ca și cum aș fi băut apă, ca făcând parte din mine.

Am mai citit că Dumnezeu e milostiv și că nu îți cere mai mult decât poți da, el știe fiecăruia puterea, înțelepciunea, și mă gândeam că asta e cel mai potrivit să nu judeci oamenii pentru că nu știi niciodată fiecare cât poate duce, biologia se îmbină cu inteligența dar nu la toți la fel. Pe mine, de exemplu, la școală mă putea trânti oricine pentru că nu aveam corpul atât de bine făcut, și nici nu rezistam întreaga oră de sport pe teren, stăteam pe margine și priveam, erau alții mai buni. Azi fac la fel, stau pe margine, privesc, sunt alții cu două sau trei facultăți, mai pregătiți, mai buni, așa că mă așez la rând. În Coran se vorbește despre o noapte a puterii, o noapte a destinului, care este spre sfârșitul Lunii Ramadan, se numește Laylat al-Qadr, când se celebrează prima revelație. Creștinii se lasă după divinitate spunând destul de des: Pe mâna Domnului! Este acel timp de pace și liniște. V-ați lăsat vreodată duși de acest val? Dacă nu, faceți câteva încercări. Acest val m-a pus mereu unde a trebuit, fără greșeală, chiar dacă nu am avut două, trei facultăți sau un corp robust. Aveam 30 de ani, era februarie, martie și la serviciu trebuia să facem cererile de concediu, eram mai mulți în birou să ne puneam de acord, nici nu ne așezasem bine că din spate o colegă spune: Carmen iar o să-și ia în august să se ducă la mare. Nici prin cap nu-mi trecuse dar colegilor așa li se părea, eu îmi luam să plec la țară pentru că în august erau de făcut gemuri, compoturi, multe altele, dar a fost prima dată când am spus în gând: Cu Dumnezeu înainte! Și nu am zis nimic doar: Iau ce rămâne! Mi-a picat să plec în concediu pe 4 mai. După o săptămână un amic din State, pe care nu-l mai văzusem de mulți ani, mă sună să mă întrebe dacă la rândul meu sunt acasă, că vine la București pe 4 mai. Incredibil. Era prima mea zi de concediu. Peste o săptămână am plecat cu el în câteva excursii prin țară, practic vacanța mea el a făcut-o sau o altă mână cu mult mai sus, tot ce-mi amintesc aproape mută și orbită erau câmpurile pline cu maci de la intrarea în Prahova dinspre București. Am oprit mașina și am stat la marginea lanului mult și bine, nimeni nu voia să plece, de atunci niciodată nu-mi mai aleg nimic, nici concediul, nici prietenii, nici mâncarea, nici nu scriu, nici nu apelez, nici nimic, cum vrea Dumnezeu, și știu sigur că îngerii lucrează. Numai pentru asta și nu am cum să plătesc nici azi, îmi amintesc splendoarea apărută din senin la picioare; dar numai când i-am văzut mi-am dat seama că-mi lipseau, nu mă gândisem nicio clipă că era sezonul, cu atât mai mare surpriza. Nu mai intrasem într-un câmp de maci de copil, iar acum brusc eram din nou, fără absolut niciun efort. Iar când ești copil ești tot un fel de profet, covorul roșu se naște de la sine. Tălpile cer ceea ce ești. Era liniște, zgomotul mașinilor undeva în depărtare se auzea estompat, mai mult o dâră sonoră care parcă mă dădea într-un leagăn cu rulmenții ruginiții, apoi grâul, macii, alte flori de câmp, universul tot centrat în mâna mea care culegea cu frică, câțiva oameni, câteva gâze, se vorbea, se bâzâia, nu mai distingeam cine e mare, cine e mic, era doar o ființă comună care-și găsise toate piesele puzzle. Nici albinele nu înțepau, nici furnicile nu mușcau, nici paznicul nu a venit, nici ploaia nu a început, buchetul meu, de altfel, mic, se făcea și mai mic, și mai mic până când s-a mutat în inimă. Și azi îl port, numai de mine știut, ca pe o medalie. Cu acest prilej am observat că am scăpat de frică, de teama de-a nu putea realiza ce mi-am propus, că nu mai am timp sau că am altceva pe listă. Dacă nu îți propui nimic, dacă nu știi planul, nu te mai poți amăgi. Datul din mâini și picioare, ambiții, dorințe nu-mi sunt cunoscute, hățurile nu mai sunt demult la mine. Când ne-am întors acasă, în ultima seara a șederii lui la București, amicul meu de peste ocean m-a sunat, era trecut de 10 p.m., parcă era Moise cu toiagul, el în fapt era cu telefonul și aduna prieteni, suna mulți, și eu printre ei, hai la o cafea, spunea el, pentru mine era foarte târziu, dar am zis da, nu mai știam când aveam să-l văd, și atunci, din vorbă în vorbă, alegea locuri mai aproape de casa mea, să nu-mi fie prea greu, bărbații puteau suporta drumul, nesomnul, ploaia, frigul. Și mă gândeam că așa s-a întâmplat și cu profeții, toți au stat în peșteri, în deșerturi, toți au suportat, femeile nu, ele nu au puterea asta de-a fi singure prea mult timp. În seara aceea, avea după el un doctor palestinian care nu vorbea românește, soția lui făcuse farmacia la Craiova cu ani în urma, ea vorbea, dar nu era prezentă, însă toată seara doctorul a zâmbit, nimeni nu a prea vorbit cu el, știam că nu înțelege mare lucru, dar el zâmbea, și unde mergeau toți, el se ridica și-i urma, fără ca nimeni să-l mai întrebe sau să-l invite, el era parte din noi, prezent peste tot cu zâmbetul permanent, bucuros că e acolo, și mai ales dacă cineva pufnea în râs, pufnea și el în acord total. Asta se întâmplă de mii de ani, să urmezi oamenii cu care te simți bine nu e ieșit din comun, era și el un adept al armoniei, al întregirii, al acestei tăcute compoziții, a ceva ancestral care ieșea din noi în noaptea aceea. Calmul, amorțirea, inerția ne acoperiseră pe toți într-o bulă, deasupra noastră era un fum ca o imensă tiară care ne încorona pe toți, pentru că asta se întâmpla la masa noastră, se construiau adevăruri, poduri, diguri, spre noi, spre cer și iar înapoi. Când am plecat, l-am privit fără să vreau, atrasă încă de aerul care ne unise pe toți, mergea puțin aplecat din pricina hainei de pe umeri și cu capul în jos, aveam impresia că era în căutarea acelor monede care umplu inima.

(sursa foto: fineartamerica.com)