O bestie

Își pierde, pe zi ce trece, din substanță, altfel
nu-și explică – nu-i mai arde de nimic, în fiecare oră
se prăbușește moral, abia spre seară își
mai revine, își distrage atenția, dar noaptea reușește să
se descarce de tot și e normal să o ia
dimineața de la capăt, să redescopere ce e mai supărător:
e o porcărie. Degeaba are impresia
că răspândește iraționalul în lume și o guvernează. E
convins că se află în toate câte există,
reunind începutul cu sfârșitul, și i se dă dreptate: dacă
moare el, dispare fiecare
lucru – de aceea tremură toate de frică, întru totul
supuse, stau sub lovitura
lui. Numai că și lui îi e frică de el însuși și stă
retras, nu-l mai găsește nici dracul când îl
cauți, unde a ajuns? Acum s-a apucat să facă sub un mal
chirpici, vrea să-și ridice o casă de vacanță în
lumea lui? Nu-și explică de ce-i e atât de rău, a pierdut
din calități, are o vârstă, nu mai e crezut,
modelele de gândire logică nu-l mai ajută, nu mai știe ce
demersuri trebuie să facă pentru a trage
concluzii valabile și nici cum se
operează corectări, atunci când apar discrepanțe. „Înainte,
lașule, mișcă-te înainte!”, aude – și-și acoperă
urechile. Ce

se zvârcolește în el e o bestie.