Sursă de nefericire

În Vinerea Mare, din neputința de a sta acasă, fără
mândrie și fără milă – vine la biserică,
intră pe sub masa încărcată cu flori, cu crucea și cartea
sfântă ferecată cu șapte lacăte, de argint, trage
covorul după el cu genunchii, până

la urmă, neîndemânatic, răstoarnă masa din mijlocul
bisericii, ăsta e semn rău, orășenii
prezenți fac repede cruce, în tăcere, îngrijitoarea
bisericii îl scuipă, se închină, face
mătănii, îl arată cu degetul, „tu ești rău!”: recunosc, eu
sunt un rău neîncăpător. E

un neajuns al făpturii lui, „sunt un rău neîncăpător”.
Ajunge! Cască – spre a putea înghiți
binele. Părintele, așezat la strană, spune că n-a avut loc
nici o „mutație metafizică”, îi dă
binecuvântarea, e o binecuvântare numai pentru cei ce vor
puțin. Știu, „străduința spre vis mi-a mai rămas
doar” – până acum le-am dus pe toate la îndeplinire… El
e o sursă de nefericire.