Gabriela Feceoru colind văi astă primăvară și-mi adun
pentru anul ce vine
premii la urmărit nori și gloanțe care trec prin ei
și toate joburile alea de doi bani și nici doi bani
ca în Respirație a lui Franco `Bifo` Berardi
mă simt ca Vasilievici când ajunsese despre sine să creadă
ce zicea Gabi
șansele mele sunt ca Titanicul la 4000 de metri sub apă
voi înainta ca Leonardo Da Vinci după moarte
ca Susan Sontag în Boala ca metaforă
să explic avalanșa de senzații și de ce creierul meu e altfel
de ce scriu scenarii de ce nu le mai trimit nimănui
de ce nu mai am curaj de ce mă prostesc
de ce cad și mor și mă ridic și mă revanșez cu o carte
am văzut intemperiile atingând obrajii cadavrelor
am strâns în brațe un bibelou – un câine mare ciobănesc
am simțit căldura cioburilor lui
pentru că l-am încălzit ca pe teracotă
până mi-am dat seama că nu sunt în locul potrivit
ridică-te și evită așa cum ar fi evitat cel mai mare pilot
o posibilă prăbușire
ar fi aterizat forțat în tufele din Amazon
ca la ieșire să-l înfulece un tigru.
