Alina NeagoeAlina Neagoe
30.04.2022

A opta poruncă 

Îmi știu bine locul și timpul, chiar foarte bine,

Citesc tot ce trebuie din Cartea Cărților și înțeleg tot ce trebuie;

Cu toate astea, uneori fur, fur mere, struguri,

Coșuri de răchită, flori diafane, frunze petecite, zile zgomotoase ce se zbenguie nepăsătoare dinaintea ochilor mei. Ce frumos strălucește gălăgia lor!

Zilele serioase, chibzuite și la locul lor nu mă atrag.

Ieri, de bună seamă, am furat sau am pierdut, încă de dimineață, o zi, o zi de glorie, în timp ce își așeza, ca la piață, mărfurile pe tejgheaua amorțită de somn

Și își răsfira zorită clipele, din coada azurie.

Am furat-o cu tot cu aerele ei de mare precupeață, cu legumele și fructele ei proaspete, cu arome noi și visuri vechi, cu șortul plin de mărunțiș pregătit pentru rest ( apropos, nu știu de ce îl tot ținea pregătit, că eu nu am primit nicicând rest), cu ochii ei ușor dați pe spate, într-un gest de relativă superioritate și autosuficiență,

Cu pufăitul ei nerăbdător, ca al unei locomotive ce abia așteaptă a pune în mișcare lumea.

Am furat-o și am fugit!

Furată sau pierdută, încă nu m-am dumirit, ziua la care râvnisem mi s-a înfățișat așa cum nu o crezusem niciodată, atât de asemănătoare tuturor celorlalte și plină de timp precum un fagure uscat de miere…

Ce trist, după atâta râvnă și jind, nimerisem tot ziua greșită, astfel că visul rămânea tot vis, clipa tot clipă,

Iar la locul unde se întâlnesc tăriile nu aveam să ajung…