Lucian-Zeev Herșcovici Ce reprezintă cea de a șaptea zi de Pesach (Paștele Evreiesc)? Este o zi de sărbătoare, numită Acharon shel Pesach (ultima zi de Pesach), care urmează după cele cinci zile de Hol HaMoed (zile de semi-sărbătoare, dintre prima și ultima zi de sărbătoare), data ei în calendarul ebraic fiind 21 Nisan.
Comentatorii Bibliei Ebraice au pus această zi în legătură cu trecerea mării de către fiii lui Israel. În conformitate cu povestirea existentă în cartea biblică Shemoth (Exodul), după ieșirea din Egipt, celebrată în prima seară de Pesach, ei au pornit la drum prin pustiu, călăuziți de Dumnezeu, care apărea ziua ca un nor și noaptea ca o coloană de foc. Foștii sclavi sperau într-un viitor mai bun. Ei știau că ieșiseră din robie în mod definitiv, iar foștii lor stăpâni vor înceta să-i mai tracaseze în viitor pentru a-i înrobi a doua oară. Dar nu a fost așa. Faraonul a decis să pornească pe urmele lor cu armata pentru a-i readuce în robie. Armata faraonului era bine înarmată și antrenată, și a reușit să-i ajungă relativ repede. Fiii lui Israel erau îngroziți. În pustiu le era greu. Ei nu voiau să redevină robi, ci voiau să rămână oameni liberi, dar au început să creadă că oricum robia era mai bună, că în timpul ei trăiau, viața le era sigură dacă nu se revoltau împotriva stăpânilor. Mai mult, ei au început sa regrete robia, căutând anumite avantaje în perioada ei. Lucru care se petrece oriunde și oricând, în orice epocă, după o revoluție, atunci când apar greutățile reale ale schimbării în bine. Conștiința maselor este și rămâne o problemă, mai ales în cazul în care masele nu sunt pregătite pentru libertate. După părerea unor comentatori, totul a avut loc pentru că Dumnezeu ar fi vrut să-l facă pe faraon să înțeleagă că El, Creatorul Lumii, Regele Universului, este mai puternic decât un rege pământesc. Pe de altă parte, Dumnezeu ar fi vrut să-i facă pe fiii lui Israel să aibă încredere în El, să învețe să prețuiască atât credința, cât și libertatea. Acestea sunt explicații ale unor comentatori tradiționaliști ai Bibliei, atât evrei cât și creștini, interpretări făcute atât cu scop moralizator, cât și cu scopul întăririi credinței în Dumnezeu și puterea Lui.
Armata faraonului, în frunte cu el însuși, era puternică. Textul biblic ne arată însă că ea a fost totuși învinsă de Dumnezeu, care s-a dovedit a fi mult mai puternic. Minunea făcută de Dumnezeu s-a dovedit a fi simbolul puterii Sale. Armata faraonului a fost înnecată în mare la un semn al lui Dumnezeu, făcut cu „Mâna Dreaptă a Domnului” la răsuflarea Lui. Era Spiritul lui Dumnezeu. Fiii lui Israel erau urmăriți de armata faraonului, iar în fața lor era marea. Erau într-o situație extrem de grea, într-o poziție fără scăpare. Atunci au început protestele și strigătele lor către Moshe (Moise), acuzându-l că i-a adus la moarte în pustiu: mai bine să fim robi în Egipt decât să murim. După ce a căutat să-i liniștească, Moshe a cerut ajutorul lui Dumnezeu, iar Dumnezeu le-a înlesnit trecerea prin mijlocul mării, deschizându-le un drum uscat, apele mării retrăgându-se pe cele două laturi ale acestui drum, arătând ca niște ziduri adevărate. Totul a durat până când fiii lui Israel au trecut marea. Armata faraonului a venit după ei, dar în acel moment marea a revenit la ceea ce a fost, iar armata urmăritorilor s-a înnecat. Fiii lui Israel au văzut salvarea, ajutorul lui Dumnezeu „și au crezut în Dumnezeu și în Moshe, robul Lui”. Aceste fapte sunt povestite in capitolul 14 din cartea biblică Shemoth (Exodul). Spre deosebire de porțiunile legislative de bază din Thora (Chumash sau Pentateuh, din Biblia Ebraică), cele 613 porunci ale Thorei, în acest capitol apare elementul mistic, minunea făcută de Dumnezeu pentru salvarea poporului Său. Unii comentatori consideră ultima zi de Pesach ca o sărbătoare mai mare decât prima sa zi. Motivul este că în ultima zi de Pesach s-a petrecut minunea care a salvat viața foștilor robi, spre deosebire de prima zi, când ei au obținut eliberarea, libertatea. Dar viața este mai presus de libertate.
Nu ne-am propus să analizăm aspectele istorice și teologice din cartea biblică Shemoth. Nu ne-am propus nici să polemizăm cu oameni credincioși, evrei, creștini, musulmani, nici cu oameni necredincioși, atei. Disputele asupra aspectelor istorice ale ieșirii lui Israel din robia egipteană și asupra „trecerii mării” sunt interesante, dar nu ne propunem să le prezentăm în cadrul de față. Menționăm doar, că unii comentatori biblici au pus accentul pe aceste aspecte mistice, bazate pe legătura între om și Dumnezeu, precum și pe ideea prezenței minunii salvării, adăugând că în celebrarea celei de a șaptea zile de Pesach sunt elemente cabalistice. Un asemenea element, care include legătura între vii și decedați, este recitarea rugăciunii de Izkor, pomenirea morților, în cadrul rugăciunii rostite in dimineața acestei zile. Această rugăciune, este recitată de patru ori pe an; celelate zile în care este recitată sunt: Yom Kipur (Ziua Expierii); Sheminy Atzereth (Ziua Marii Adunări, în același timp a Bucuriei Thorei, a încheierii lecturii unui ciclu și începerii lecturii altui ciclu anual al al Thorei); Shavuoth (Ziua Predării Thorei, respectiv a Revelației Sinaitice).
Bucuria salvării a fost imensă. Era bucuria rămânerii în viață. Ea a fost o răbufnire spontană. Aceiași oameni care anterior regretaseră robia (de teamă pentru viață, pentru prezent și pentru viitor), sunt conștienți de salvare. Reacția lor este exact inversă: de fapt, ei voiau libertatea, nu robia, deși nu aveau siguranța ei. Capitolul 15 al cărții Shemoth reflectă această izbucnire de bucurie, manifestată prin cântec și dans. Mai mult decât atât. Fiii lui Israel au compus o poemă (o „cântare”) de bucurie și de mulțumire către Dumnezeu pentru salvarea lor, care reflectă și credința lor în Dumnezeu, ca urmare a minunii făcute, a salvării. Această „cântare” a fost recitată (cântată) de Moshe și fiii lui Israel, fericiți că au supraviețuit, că Dumnezeu le-a salvat viața și libertatea. O parte a fost cântată de Miriam, sora lui Moshe și a lui Aharon HaCohen, împreună cu celelalte femei. „Cântarea Mării” apare în capitolul 15 al cărții Shemoth, versetele 1-21 și este considerată una dintre cele mai frumoase creații literare în limba ebraică biblică. Rima ei nu este bazată pe regulile contemporane, ci pe ritm și aliterație. Ea a fost tradusă în limba română în cadrul întregii traduceri a Bibliei, în mod indirect, în proză, fără versificație. M-am gândit să ofer o traducere versificată din limba ebraică originală în limba română, traducere pe care am făcut-o după puterile mele. Necesitățile versificării m-au silit să nu respect numărătoarea versetelor, împărțindu-le uneori în câteva versuri fiecare și completând uneori cu unele cuvinte izolate, care nu schimbă sensul cu nimic; oricum, aceste versete au lungimi diferite, fiind scrise uneori în fraze lungi, alteori în fraze scurte, chiar în propoziții simple. „Cântarea Mării” este continuă, de la verset la verset, fără strofe. O parte a poemului este descriptivă, alta declamativă, adresându-se direct lui Dumnezeu, cu aspecte de odă. Oricum, cu exceptia câtorva versete descriptive epice, este un poem liric. Observăm de asemenea alternanța (deși inegală) în folosirea singularului și pluralului.
CÂNTAREA MĂRII
(traducere versificată de Lucian-Zeev Herșcovici)
Moshe și fiii lui Israel i-au recitat lui Dumnezeu această cântare:
„Pentru că S-a înălțat mult și a zvârlit cal și călăreț în mare.
Dumnezeu a fost puterea mea, cântul meu, El mi-a fost mântuirea,
El este Dumnezeul meu și al tatălui meu, pe El îl voi slăvi,
Îl voi preamări,
El este fericirea.
Domnul este luptător în război,
Numele Lui este Atotputernicul, pentru toți, pentru noi!
Carele faraonului și armata lui în mare le-a aruncat,
Ofițerimea lui s-a înnecat.
Adâncul mării i-a acoperit, au căzut în abis ca o piatră.
Mâna Ta Dreaptă, Doamne, va fi sfărâmat dușmanul ce latră.
Cu puterea Ta mai mare ca a lor ai distrus pe cei ce s-au ridicat împotriva Ta;
Mânia Ta ai azvârlit-o asupra lor, ca pe un pai i-a ars ea.
La răsuflarea Ta apele s-au înălțat,
Ca un zid, talazuri s-au ridicat,
În mijlocul mării, valurile au încremenit, s-au închegat, au înghețat.
Vrăjmașul a spus: <<Îi voi urmări,
Din urmă îi voi ajunge, prada o voi împărți,
Cu ei voi făcea orice voi dori,
Voi scoate sabia, îi voi distruge, îi voi căsăpi>>.
Dar cu Spiritul Tău ai răsuflat, iar marea i-a acoperit,
În străfundurile ei s-au scufundat ca plumbul netopit.
Nimeni nu e ca Tine, Doamne, între zei,
Nimeni nu e puternic în sfințenie ca Tine, între ei,
Cel mai strașnic în fapte de laudă, în minunile pe care le faci,
Pentru care, Doamne, tuturor le placi.
Ai întins Mâna Ta Dreaptă – și adâncurile pe dușmani i-au înghițit,
Cu îndurarea Ta, neamul salvat de Tine l-ai călăuzit,
Prin puterea Ta l-ai îndreptat spre Casa Ta cea Sfântă,
Veșnică și neînfrântă.
Neamuri au auzit și s-au mâniat,
Țara filistenilor s-a cutremurat,
S-au îngrozit căpeteniile edomiților,
Au tremurat șefii moabiților,
Canaanienii s-au umplut de teamă,
Simțind că-n fața Ta or să dea seamă,
Spaima și teama au căzut asupra lor,
Venite parcă dintr-un zbor.
Atunci când Mâna Ta a făcut fapte mărețe
Ei au amuțit ca piatra, trupurile lor păreau să înghețe.
Până a trecut poporul Tău, Doamne, neamul ce ai mântuit.
Tu îi vei aduce și așeza în Țara lui Israel ce le-ai dat-o, la Templul pe care Ți l-ai pregătit.
Dumnezeule, Casa care Ți-ai pregătit-o cu Mâinle Tale întotdeauna a Ta o să fie,
Dumnezeu va domni pe vecie!
Caii faraonului, carele și călăreții lui s-au înnecat în a mării apă,
Iar fiii lui Israel au mers pe uscat în mijlocul mării, pe ei Domnul îi scapă”.
Și Miriam profetesa, sora lui Aharon Cohenul, a luat o tobă în mâinile ei,
Fiind urmată, cu tobe și surle, de celelalte femei.
Iar Miriam, cântând, le-a spus în strigare:
”Cântați-L pe Dumnezeu, pentru că este nespus de puternic și mare!
Cântați-L în sunet de caval, de cristal,
Pentru că a aruncat în mare călăreț și cal”.
