George Vigdorovits Acolo, în silozurile uniforme,
printre betoane cenușii,
generații de hârtie
își scriu sublimele poeme,
făcând copii, sărmani copii…
§
Îmi torn tăcerea ce arde
în matricele reci ale singurătății.
Ies litere cu forme ciudate,
înroșite de plumbul încă fierbinte
al amintirilor care dor.
§
Demonii se hărțuiesc
prin labirintul celulelor.
Vacarm inutil
pentru o nouă cruce înfiptă
în oceanul tăcerii de sub noi.
