Iulia Pațiu
pe capătul străfundului n-a folosit cuvinte
trepte în sine mi-au spus că mă iubește
când în același timp sunt însămi și altcineva
și el
în cămașă roșie cu aură albă
udă ideile cu gânduri spiritul din minte
desface nasturii de lungă durată în cea mai genetică unduire
atunci sunt mai rece ca reptile
sub haina de protecție e jilav zgribulit
ca într-un vis de veghe creierii mă-ndeasă
ochii vederii unde văd îndreaptă vederea când nu văd-
sunt vulnerabilă și el în drum spre casă claxonează
eu-rile noastre în schimbare mă iau de braț
nu pot să îl împart cu celelalte
în intensificare rămân cu mine de dinainte de primul cuvânt
și mi-e teamă
modificarea e între surogat, real și criză
preludiu în gheata de Crăciun
cordonul ombilical dintre sămânța din ecou și germinarea mută
ca o amantă fidela fițoasă cu stimuli vizuali
înspumă la etaj rădăcina compromisului
spaimă cu pofta de-a gusta mirosul ce urmează
și brusc din ninsoare plouă
și brusc de număr prin lentila corectoare mă izolează
într-o bancă de timp
recapitulez anotimpul care ține întreg anul
și socotesc în sfârșit în cele patru elemente cerul
în trei imagini după ploaie
când
fire de care mă agăț fire de iarbă fire de paie pentru sânii fermi
au distanța pe atitudine frățească acceptare
în sala de forță măsoară mașina cifrică
invenția adevărului din toți mușchii pieptului
adevărul imaginației care dă afară pe tampla ta
unde miezul de stele spală în exces
vase farfurii vârtejuri interstelare în instantanee
buretele șterge perfect curenții
din substanța sufletului
îndrăgostit
