Svetlana DermenjiSvetlana Dermenji
07.04.2022

Dialogul valorilor în spațiul formativ-mediatic

Educația mediatică, în context universitar, reprezintă o modalitate eficientă de infuzie a schimbărilor importante în acest domeniu. Programele universitare, care includ acest curs/modul solicită o abordare didactică relevantă, care s-a impus ca o componentă esenţială a «lumii moderne».

Mass-media devine actualmente un factor al educaţiei sine-qua-non, capabil să valorifice experiențele cognitive şi comportamentale ale studenților /masteranzilor/ formabililor, de diferite vârste, în deplin acord cu idealurile epocii zbuciumate în care trăim.

Practicile internaţionale, cu privire la predarea educaţiei media în școli, sunt puncte de inspirație și pornire pentru valorificarea acestui deziderat în cadrul cursurilor universitare. Astfel în Marea Britanie se definește prin implicații educaționale – Cultura media; Australia – Studii media; Finlanda – încă din anii 70, Educația media din învățământul primar; Olanda – Cultura media – încadrată în curricula oficială; Austria – cu statut de disciplină obligatorie din anii 90 etc.

Actualmente, la Catedra de limbă și comunicare (Universitatea Pedagogică de Stat Ion Creangă din Chișinău), au fost lansate programe actuale, care includ discipline/module/tematici concrete în abordarea Educației mediatice: Stilistica limbii române; Cultură și civilizație; Politici lingvistice în context european etc. Suporturile de curs elaborate, în acest sens, facilitează implementarea educației mediatice, ca exemplu concret, la nivelul programului: Limba și literatura română și limba engleză, ciclul I, licență, propus studenților care se pregătesc să îmbrățișeze profesia didactică; dar și la ciclul II, masterat, prin intermediul cursului valoros: Managementul comunicării mediatice, precum și modular/tematic în cadrul disciplinelor Interculturalitate și Intertextualitate, Teoria și praxiologia educației interculturale etc. din cadrul programului: Educație lingvistică și comunicare interculturală.

Disciplina Educația pentru media este și parte integrantă a Programului de formare profesională continuă a cadrelor didactice din sistemul de învățământ general din Republica Moldova, care prezintă în sine o structură definitivată, flexibilă și deschisă pe piața educațională atât locală, națională, cât și internațională. Realizându-se formări, în cadrul UPS Ion Creangă, se pune accent pe alfabetizarea mediatică a educabililor din instituțiile de învățământ general, pentru a-i ajuta să-și însușească criterii de apreciere, ierarhizare și selecție, de evaluare și sintetizare a tot ceea ce este util și calitativ din avalanșa informațională mediatică; consolidarea reflecției fiecărui cetățean digital – cadru didactic, față de mass-media, de beneficiile și pericolele iminente ale spațiului virtual. Deci programul Educație pentru media, propus de Centrul de Formare Continuă a UPSC, propune următoarea tematică eficientă pentru dezvoltarea competenței mediatice a cadrelor didactice:

– Educația pentru media: context valoric și impact social;

– Informația media: calitate, veridicitate și diversitate;

– Efectele mediului virtual: avantaje și riscuri;

– Social media și comunicarea în mediul online.

Programul Educația pentru media reunește ansamblul de cunoștințe, abilități, atitudini și valori ale profesorului, nivel bază, care include:

  • înțelegerea locului, rolului mass-media şi a informației pentru promovarea democrației în societatea contemporană, acceptarea pluralismului de idei;

  • utilizarea efectivă a surselor mass-media, filtrarea și extragerea în mod structurat a informațiilor provenite din fluxul de date și imagini media;

  • abordarea interdisciplinară a procesului de educație pentru media, realizat cu aplicarea tehnologiilor informaţionale și de comunicare, pentru comprehensiunea, realizarea autonomă și difuzarea de produse mass-media;

  • evaluarea/analiza în mod critic a informațiilor și a surselor informaționale media;

  • identificarea contextului socio-cultural al conținutului media;

  • consolidarea relațiilor interpersonale prin valorificarea eficientă și adecvată a noilor media;

  • promovarea educației pentru media în rândul elevilor, colegilor, părinților etc. și gestionarea schimbărilor necesare la nivel instituțional, comunitar, național;

  • încurajarea realizării de producţii media, în care să fie implicaţi atât elevii, părinții, cât și cadrele didactice;

  • sensibilizarea tuturor cadrelor didactice cu privire la utilizarea mijloacelor de educare multimedia și la problemele aferente educaţiei în domeniul mass-media;

  • integrarea în propriul sistem de valori, atitudini și comportamente a achizițiilor specifice educației pentru media etc.

Astfel, în legătură indisolubilă, și la ciclul I, licență, valorificăm o disciplină care sporește dezvoltarea competenței mediatice a studenților – Politici lingvistice în context european. Tematici de tipul: Perspectivele paradigmei mediatice în contextul globalizării – reliefează abordarea modelelor de educaţie mediatică, evaluarea și analiza efectelor educative ale educaţiei mediatice în contextul globalizării în care viețuim, prin:

  • noi experienţe cognitive;

  • incursiuni formative la nivelul afectivităţii;

  • socializarea și modelarea comportamentelor etc.

Ca unități de conținut ne propunem să discutăm despre modele de educaţie mediatică, realizând studii de caz în calitate de lucrul individual; să elucidăm care ar fi și sunt perspectivele educaţiei mediatice în șoală și să ne răspundem în final la întrebarea: care este rolul profesorului modern în societatea mediatică actuală?

Pornim de la opiniile exegeților antrenați în acest deziderat (profesorilor, psihologilor, sociologilor, jurnaliștilor), privind constatarea consumului tot mai ridicat din partea generațiilor tinere a produselor mediatice. Punem în discuție reflecțiile care semnalează mass-media ca pericol inconștient al maturizării precoce și îndepărtării de copilărie, a «pierderii farmecului unor perioade de vârste», datorate consumului mediatic necontrolat, excesiv și nonvaloric.

Prin intermediul acestor ore de curs, accentuăm mesajul primordial: educația mediatică trebuie să vizeze calitatea relaţiilor interumane, democratizarea culturii, promovarea valorilor precum libertatea, demnitatea, echitatea, ordinea etc. Aceste valori reprezintă efectele pozitive ale comunicării mediatice, integrează constructivist, socio-cultural studenții/ masteranzii/ formabilii, axându-i în acest demers formativ pe roluri multiculturale, civice, familiale; cultivându-le aspiraţii și idealuri autentice.

Completând un Grafic T, împreună cu masteranzii, foarte des semnalăm o pondere excesivă, totuși, a efectelor negative, din motive axate pe o mediatizare a evenimentelor mediocre, în detrimentul valorificării celor cu un impact pozitiv. Exemplificând deopotrivă aceste momente, semnalăm la curs că o utilizare excesivă a mijloacelor de socializare, îndeosebi la vârsta când se formează/dezvoltă personalitatea umană, are ca efecte negative – închiderea în sine, pasivitatea necontrolată, superficialitatea informativă și consumul activ de nonvalori. Astfel, concluzionăm că, în şcoală, mass-media ocupă un rol hotărâtor în sistemul factorilor educativi, iar locul și timpul Educației mediatice este foarte important pentru formarea/dezvoltarea armonioasă a dimensiunilor cognitivă, afectivă și comportamentală.

Astfel, în context universitar, pregătim/ formăm continuu profesori care ar trebui să semnaleze și să preîntâmpine impactul negativ pe care mass-media îl poate dezlănțui asupra educabililor, mai cu seamă, luând în considerare timpurile istorice pe care le trăim actualmente; cadre didactice care ar trebui să conștientizeze că, la rândul lor, simt necesitatea unui «Long life learning» în acest sens. Studenții, maseranzii care vor îmbrățișa profesia de cadru didactic, vor concluziona la cursurile parcurse că, prin demersul său instructiv-educativ multilateral actual, inter- pluri- şi transdisciplinar, învățământul modern trebuie:

  • să selecteze critic doar valorile din avalanșa informațională;

  • să analizeze eficient și conștient tot ceea ce citesc, aud sau vizualizează;

  • să dezvolte atitudini și comportamente în școală, care ar contraargumenta intenția unor tineri de a utiliza informații nonvalorice sau în scopuri antisociale etc.

Conștientizăm cu precădere faptul că, locul educației mediatice este unul imperios și deopotrivă necesar în veriga educațională: cadru didactic-elev. Această nouă educație se axează pe cultivarea capacităţii de valorificare culturală a informaţiei furnizate de presă, radio, televiziune, Internet etc., care impune o evaluare pedagogică inevitabilă și absolut necesară în contextul globalizării informaționale. Astfel în UPSC, prin intermediul proiectului Dolce Welle, beneficiind de formări din partea experților germani, în perioada anilor pandemici, s-a reușit o valoroasă formare a cadrelor didactice, care deja promovează Educația pentru media la toate nivelurile școlarității.

În acest sens, constatăm și la orele praxiologice că, există o varietate de modalități privind integrarea și valorificarea educației media – de la abordarea interdisciplinară până la cursuri opționale. Lucrăm, în acest context, cu ajutorul curriculumului școlar modernizat, ediția 2019 și promovăm ideea ca profesorii sunt cei care vor aborda calitativ această „modelare” a educabililor, prin construirea unei atitudini critice faţă de mesajul mediatic, iar discipolii lor, personalităţi în devenire, vor fi corect „modelaţi” sub influenţa pozitivă a educației mediatice în şcoală. Discipline ca: Educația civică, Dezvoltarea personală etc.valorifică elemente explicite conținutale, în acest sens.

Cadrele didactice pe care le formăm vor reuși să stabilească aspectul polifuncţional al posibilităţilor de ”educaţie pentru media” în vederea dezvotării dialogului în spațiul formativ-mediatic. Alfabetizarea/educaţia mediatică, în cadrul cursurilor/modulelor enunțate, dezvoltă o proiecţie a unui univers de valori, contribuind la stabilirea impactului pozitiv al mass-mediei asupra personalităților în devenire.

Misiunea educativă pe care o promovăm în contextul universitar, se reliefează în această proiecție de valori mediatice, prin maximizarea implicaţiilor educaţionale ale receptării și comunicării mediatice eficiente, în veriga: licență-masterat-formare continuă.

Mizăm astfel pe realizarea unei educaţii corecte pentru mass-media, axată pe valori, pe un consum cultural de calitate; pe redescoperirea și promovarea lecturii care ar cultiva empatia, cumsecădenia, solidaritatea umană, bunul gust și bunul simț (disciplinele literare), dar și dezvoltarea unei atitudini serioase și critice faţă de nocivitatea unor emisiuni, publicaţii, faţă de limbajul incorect, denigrator, fals (în cadrul disciplinelor lingvistice).

Deontologia valorificării mijloacelor mediatice, în context universitar, se va axa pe excerptarea conținutului mesajelor mediatice adecvate vârstei discipolilor, în strânsă legătură cu fenomenul autoeducaţiei şi educaţiei permanente/pe tot parcursul vieţii.

Unele modalități prin intermediul cărora studenții/ masteranzii/ formabilii vor implementa ulterior Educaţia pentru media (Arii curriculare sau discipline opționale) sunt:

  • Aria LIMBĂ ȘI COMUNICARE, prin: lectura imaginii, descifrarea mesajului etc.;

  • Aria OM ȘI SOCIETATE, prin: explorarea perspectivelor istorice și politice veridice etc.;

  • Disciplinele opționale, la decizia școlii, axate pe diverse conținuturi care ar forma /dezvolta competența mediatică etc.

În promovarea celor expuse, acest demers instructiv-educativ, adiţional şcolii moderne, în deplină consonanță cu Educaţia pentru media în formarea iniţială a specialiştilor (licenţă sau masterat) din universităţile cu profil pedagogic, precum şi la facultăţile de Ştiinţe ale Educaţiei, este imperios necesar. Anume căutarea și găsirea soluțiilor didactice adecvate/relevante/oportune, în condiţiile în care media are deja o influenţă majoră asupra tinerilor, ar focusa acest tip de educație pe dezvoltarea și promovarea valorilor!

Referințe bibliografice:

  1. Handrabura L., Grîu N. Educație pentru media. Manual pentru clasa X/XI. Chișinău: Tipografia Centrală, 2019.

  2. Handrabura L., Grîu N. Educația pentru media. În volumul Procedia of international multidisciplary conference. Innovation, creativity and management in the 21 century. Perspectives in education. Istanbul, 2018, p. 499-504.

  3. Handrabura L. Dezvoltarea unei culturi media printr-o educaţie media adecvată. Chișinău, 2016.http://mediaazi.md/sites/default/files/Dezvoltarea%20unei%20culturi%20media%20printr-o%20educatie%20media%20adecvata.pdf

  4. Instruire în educația mediatică. Suport de curs pentru profesori. Academia DW. 2015.

  5. Micaci Cr. I. Educația şi alfabetizarea media. București: Galaxia Gutenberg, 2011

  6. Sălcudean M. New media, social media şi jurnalismul actual. București: Tritonic, 2015.

  7. Не утони в информационном дожде. Обучение медиаграмотности граждан. Пособие для тренеров. Киев, 2016.