Îți amintești

Puși pe taclale. Că fumul acela al frunzelor adunate în trei
grămezi mari, invocând ploaia, cărora
li se dăduseră foc, fumul înecăcios, întins pe tot hățișul
satului de aripile desfăcute ale gâștelor, ale
gâștelor jumulite ce voiau să se ridice, în viteză, de la
pământ și nu reușeau, îți amintești?
Fumul acela provocase

strâmbătura de neînțeles de pe buzele paparudei, îmbrăcată
zdrențuros, moartă, în copilărie, la pomana
căreia venisem cu toții, abia
acum iau seama, ce zici? Tu ridici din umeri,
cherchelită de lichior:

„moarta aceea de atunci, din sat, eram eu”, cânți,
te urci pe scenă, noaptea, cu acordeonul cu
clape sparte pe umeri și
cobori în zori, când tac și greierii…