Daniel Cristea-Enache 
Anul trecut, nepoate, cam pe vremea asta, mi-am amintit cum mi-am început eu stagiul militar.
Era — ehei! — în 1998, când România traversa o criză economică de proporții.
Nu eram în UE, nu eram în NATO, iar eu mă trezisem să fac armata.
Adeseori am avut un idealism stupid; de ce nu l-aș fi avut și atunci?…
E drept că eram ferm convins că voi face armata în București, la nu știu ce revistă militară. Mă și vedeam luând interviuri unor ofițeri și corectându-le tacit erorile gramaticale datorate emoției.
Dar realitatea m-a surprins: la încorporare, am fost pus să aleg între Tulcea și o altă localitate cu un nume obscur, vag-cuman.
Șocat, am spus:
— Nu, eu o să fiu la o revistă militară…
— Ce revistă, dom’ne? Alege: Tulcea sau…?
„Pila” mea, vai, nu comunicase Armatei Române că urma să fiu la revista Armatei Române.
Am fost încorporat la MApN și mă pregăteam, tulburat, să merg la Tulcea.
Atunci s-a pus în funcțiune o altă filieră, care să smulgă odorul noii familii (tocmai mă însurasem, nepoate) din ghearele MApN.
Îmi amintesc o întâlnire cu un alt general, de la MAI, căruia am dat să-i rezum odiseea mea. Mi-a spus, cu un adevărat dar al esențializării:
— Gura, cretinule.
L-am înțeles, era foarte greu ce făcea pentru mine: să anuleze încorporarea 1 și să inițializeze încorporarea 2.
În urma eforturilor acestui general inimos, am ajuns nu la Tulcea, ci la Măgurele, nu la MApN, ci la MAI, și nu la revista militară, ci după niște dune unde, în momentele libere, jucam table și dădeam câte un marț.
Mult mai târziu, acum vreo trei ani, am ajuns la Tulcea într-o croazieră. Adevărul e că tare departe-i Tulcea de București, așa că gratitudinea mea față de generalul tranzitiv a crescut direct proporțional cu numărul de kilometri.
Și totuși, ideea de a lua interviuri ofițerilor și de a le umaniza discursurile mi-a surâs.
N-a fost să fie, MApN!
L-ați avut în mână pe Gică Popescu… și vi l-a furat Dinamo!
