Diana Serena Bunea 
Sâmbătă, 19 martie 2022, ora 15.00 la Montreal, ce corespunde cu ora 21.00 în România, a avut loc conferința online intitulată Pacea începe în noi.
Doi invitați remarcabili ne-au onorat cu prezența în cadrul acestei conferințe organizate de Școala Junimea Română din Montreal. Este vorba de Părintele prof. univ. dr. hab. Constantin Necula, de la Facultatea de Teologie Ortodoxă Sf. Andrei Șaguna din Sibiu, și conf. univ. dr. Daniel Cristea-Enache, de la Facultatea de Litere a Universității București.
Elevii școlii noastre au deschis conferința recitând câteva versuri de Mihai Eminescu, Nicolae Dabija, Magda Isanos și George Coșbuc, revărsând seninătatea și căldura din ochii lor, în sufletele noastre.
Emoția reîntâlnirii a fost copleșitoare, tocmai fiindcă au trecut mai bine de 22 de ani de când pășeam timidă pe holul Facultății de Teologie, spre Capelă, la slujba Vecerniei, urmată de Spovedanie, acolo unde aveam să îl întâlnesc pentru prima dată pe Părintele Constantin Necula.
Ecoul pașilor răsună la fel de viu în mintea și inima mea… ca și în seara aceea, liniștită, din postul Paștelui… în care sub povara grea din suflet, căci acolo era o adevărată furtună, mă îndreptam smerită la rugăciunea de seară, nebănuind nicio clipă ceea ce va urma. Intrând aproape neobservată în Capelă, am asistat la slujba Vecerniei, la lumina lumânărilor, alături de studenții așezati în genunchi, scăldați în „Lumina Lină a Sfintei Slave”. Când ultimii pași s-au îndepărtat, eu am rămas să fac o mărturisire celui care avea să devină părintele meu duhovnic, părintele Constantin Necula. Așteptarea a fost surprinzător de lungă… chinuitoare și plăcută totodată, alături de Maria, prietena mea, și câțiva studenți. După mai bine de 2 ore (timp în care doar 4 sau 3 studenți s-au spovedit)… a venit rândul meu. Un fior mi-a străbătut întreaga ființă, m-am așezat ușor pe genunchi, și acolo, la adăpost, sub patrafir, cu glasul tremurând… a avut loc o taină de nepătruns.
Furtuna s-a dezlănțuit, cu lacrimi fierbinți, șoapte, destăinuiri, neputință, îndoială, deznădejde, teamă. Prin harul Părintelui, sufletul meu gol s-a umplut de lumină… de-o Pace Sfântă, si liniște înlăuntrul meu. Să fi trecut 15 minute, 45, o oră sau o Veșnicie?
Căci am venit învinsă și am plecat biruitoare!
Noaptea punea stăpânire peste cetate, iar eu… zburam deasupra ei, precum o adiere de primăvară printre meri și caiși, prin livezi în floare, suspendată undeva între Cer și Pământ. Am dobândit Pacea, am înviat!
La fel ca în seara aceea, Părintele Constantin Necula ne-a strâns și acum alături, vorbindu-ne despre Pacea de Sus și mântuirea sufletelor noastre, o privire prin Liturghie a vremurilor de acum. Pe timp de război, suferința celuilalt devine și suferința noastră, iar Pacea celuilalt devine și Pacea noastră.
M-a impresionat adânc mărturia unei fetițe fugite din Ucraina care i-a răspuns astfel părintelui: „eu sunt cuminte, fiindcă așa îmi respect țara”. Iată cum în sufletul curat al unui copil regăsim Pacea de Sus!
Părintele Necula ne-a oferit detalii despre cum se simte războiul din Ucraina, de la granița României, acolo unde a fost personal, cu alți colegi, din Polonia și Ungaria, pentru a-i primi pe refugiați cu brațele deschise… și cu o ciocolată întreagă pentru copii. Am aflat astfel că la Sibiu li s-au oferit locuri de muncă și în același timp s-a construit o grădiniță pentru copiii refugiaților, chiar în curtea fabricii unde sunt angajați părinții lor.
Prezența în mijlocul nostru a părintelui Constantin Necula și mărturiile emoționante pe care ni le-a împărtășit, ca la gura sobei, au creat o atmosferă intimă, familială, momente în care am simțit, cu toții, Pacea de sus! De asemenea, aș menționa prezența în cadrul conferinței a PS Ioan Casian de Vicina, Episcopul Ortodox Român al Canadei.
În partea a doua a conferinței, criticul literar și conf. univ. dr. Daniel Cristea-Enache a completat substanțial acest tablou al găsirii și regăsirii liniștii și Păcii înlăuntrul ființei, în comunicarea intitulată sugestiv Intelectualul între libertate și detenție politică. N. Steinhardt și Ion D. Sîrbu.
Ce legătură există între detenția politică, privarea de libertate și chiar chiar cuvântul Libertate?
Atât N. Steinhardt, cât și Ion D. Sîrbu au făcut închisoare politică în timpul regimului comunist, au scris și publicat jurnalele mult mai târziu, și au plecat într-o lume mai bună în 1989.
Daniel Cristea-Enache a subliniat rolul-cheie pe care îl joacă Oscar Steinhardt, tatăl lui Nicolae Steinhardt, fost director al unei fabrici de mobilă și cherestea din Pantelimon, în momentul în care fiul său îi cere sfatul, în decembrie 1959, înainte de a se preda. Într-un limbaj simplu dar pe un ton ferm și atât de convingător, încât nu oferă nicio opțiune, îi spune astfel: „E adevărat, zice tata, că vei avea zile grele. Dar nopțile le vei avea liniștite, vei dormi bine. Pe când, dacă accepți să fii martor al acuzării, vei avea, ce-i drept, zile destul de bune, dar nopțile vor fi îngrozitoare. N-o să mai poți închide un ochi. (…) Ți-au spus să nu mă lași să mor ca un câine? Ei bine, dacă-i vorba așa, n-am să mor deloc. Te aștept.” Mesajul lui Oscar Steinhardt, dincolo de curaj și demnitate, cuprinde un înțeles mult mai profund. Dacă îți vei denunța prietenii, îți vei păstra libertatea, vei avea o viață ușoară, însă nu vei mai putea să dormi liniștit de acum încolo. Care este sensul acestor cuvinte?
Prețul libertății echivalează cu pierderea liniștii și implicit a Păcii interioare…
Paradoxal, N. Steinhardt își va dobândi adevărata Libertate și Pace lăuntrică într-o celulă la Jilava, locul cel mai neașteptat, acolo unde a suferit de foame, de frig, a fost torturat și dezumanizat… locul unde viața și moartea stau alături. În celula 18, a trăit propria răstignire, chiar și pe a celor de lângă el, dar la capătul răstignirii, îl aștepta Învierea, întâlnirea cu Hristos, prin Sfânta Împărtășanie.
Daniel Cristea-Enache ne-a oferit un citat tulburător cu privire la acest moment spiritual profund și înălțător: „când puhoiul de oameni se întoarce cu zgomot mare, aducând în rând de câte doi, balia, ciubărul, tineta și un rezervor, cu apă, părintele Mina, fără a-și scoate mantaua, dă buzna la singura căniță din cameră – e o căniță roșie cu smalțul sărit, năclăită și respingătoare – și o umple cu apă viermănoasă, proaspăt adusă în rezervorul, purtat de el și de un alt deținut. (….)
La repezeală – dar cu acea iscusință preoțească unde iuțeala nu stânjenește dicția deslușită – părintele Mina rostește cuvintele trebuincioase, mă înseamnă cu semnul crucii, îmi toarnă pe cap și pe umeri tot conținutul ibricului (cănița e un fel de ibric bont) și mă botează în numele Tatălui și Fiului și al Sfântului Duh. De spovedit, m-am spovedit sumar: botezul șterge toate păcatele. Mă nasc din nou, din apă viermănoasă și din duh rapid.” O imagine tulburătoare și memorabilă!
„Am intrat în închisoare orb (cu vagi străfulgerări de lumină, dar nu asupra realității, ci interioare, străfulgerări autogene ale beznei, care despică întunericul, fără a-l risipi) și ies cu ochii deschiși; am intrat răsfățat, răzgâiat, ies vindecat de fasoane, nazuri ,ifose; am intrat nemulțumit, ies cunoscând fericirea; am intrat nervos, supărăcios, sensibil la fleacuri, ies nepăsător; soarele și viața îmi spuneau puțin, acum știu să gust felioara de pâine cât de mică; ies admirând mai presus de orice curajul, demnitatea, onoarea, eroismul; ies împăcat: cu cei cărora le-am greșit, cu prietenii și dușmanii mei, ba și cu mine însumi.”
Ce afirmație stranie pentru cel care obține libertatea după ani grei de detenție, de frig, foamete și suferință! Am venit plin de mine, iar în închisoare m-am deșertat pentru a mă umple de Dumnezeu, lăsând deoparte deznădejdea pentru a cunoaște Fericirea. Ies împăcat… capăt un sens adânc… am găsit Pacea, înlăuntrul meu!
Jurnalul fericirii, prezentat de Daniel Cristea-Enache, înfățișează sensul cuvintelor lui Dostoievski: „suferința și durerea sunt întotdeauna obligatorii pentru o conștiință largă și o inimă profundă.”
________
Diana Serena BUNEA este corespondent al revistei „Literatura de azi” în Canada.
