Scrisă direct pe viață

Habar nu avea mama ce poem subtil și răvășitor scria mirosul de vanilie din jurul mâinilor ei, când ea bătea câteodată din palme și împrăștia prin aer un fel de pulbere subțire de făină, cum ai risipi respirația brumelor în univers, ori bunica, atunci când învârtea un bigudiu ruginit pe părul ei fără speranță de alb și își zâmbea sfâșietor-amar într-o oglindă cu rama cândva nobilă, ciobită, ori lumânările din zilele geroase, sfârâind în singurătatea crepusculară a unui mormânt pe care ațipiseră mai devreme câinii, ori copiii intrați în viață cu degete mai fragile ca surcelele de salcie, ori cerșetorul din colț, aruncând firimituri la vrăbii, ori femeile mici amețite de dragoste ca de o băutură magică, plutind deasupra asfaltului, nu mergând, plutind ca sfintele și ca aburii din iepele alergate de vedenii.

Totul e poezie, dragii mei. Viața e o poezie care se scrie direct pe viață, nu numai pe filele din cărți. Doar lăsați-vă purtați de magia clipelor prin care treceți, trăiți-le adânc, devorați-le, căci viața e una și e repede! Să mulțumim Cerului că ni s-au dat Poeții, aceste vindecătoare răni, să slujească la ușa cuvintelor care tot așteaptă să ni se gudure ca niște feline în brațe, ca niște câini hămesiți, ca niște hiene oarbe, ca niște pumnale care nu și-au găsit încă victima…