slujnica preferată

din creierul meu hrănesc copii cu bâte mici subțiri în mâini fragile
lumile subalterne sunt de fapt niște femei care stau la mila cuiva
unde iubirea e un prosop ud – servicii de sterilizare gratuite o plapumă caldă
ca somnul dimineața cu storurile trase peste geam
ca mama care poate stă și plânge
ca oamenii care judecă o femeie care își crește singură copilul
ca mine ca mine ca mine ca mine ca mine
când mi se amintește cine sunt în lumina solară lângă calorifer
când ai căzut într-o groapă nu chema pe nimeni, nu va veni nimeni niciun erou
cațără-te pe margini și ajută-te singură
nu cere nimic nimănui nici măcar aproapelui tău
îți vor urla în timpane
te vor face să te simți a nimănui și vinovată pentru propria cădere
toți vor să-ți vândă ceva
și mai ales să te vândă
să te cumpere
mergi la școală și educația ta te va face liberă

din casa mea interioară n-a mai rămas nimic
totul a fost devastat ca un avort reușit
vor să-ți cumpere corpul, visurile, creierul
și tot ce ai construit pentru ei nu înseamnă nimic
și când nu ai destui bani trebuie să-ți oferi corpul
și când nu ai corp trebuie să-ți dai sufletul
fiindcă ești femeie, iar femeile, se știe,
nu fac carieră decât în jurul casei bărbatului lor
pentru că într-o casă e multă treabă de făcut
mâncare, curățenie, să creezi un ambient să râzi să fii
slujnica preferată să fii tăcută și mulată și liniștită
să dai totul tot timpul și necondiționat
să te mulțumești cu fărâme să nu ceri nimic
ca tot ce vei cere vreodată să fie contestat

ce ciudat e că deodată nu mai simt nevoia nici măcar să fiu alinată
ce ciudat e că deodată nu mai cer să fiu socotită om
ce ciudat e că deodată am învățat că a cere nu e femeiesc
ce ciudat e că deodată am înțeles că a cere e semn că nu ai destul că ești săracă
că nu îți poți oferi singură

în secret sunt un copil care alunecă pe un deal din Petroșani
o amintire la care să mă-ntorc atunci când tot ce știți să faceți e să bombardați țările.