Pe lună plină

Pui semn și lași cartea de istorie pe noptieră.
Caști. Îți îndrepți încă o dată
privirile spre câmpul de bătălie, unde vulturi și câini
se bat pe câteva din hoiturile neuitate
ale Evului Mediu… Pleci.

Dar bine, mamă, unde pleci la ora asta, acum? Plec…
Pe fluviul timpului, în jos.

Pleacă să se scalde, pe lună plină: îți
sărut mâinile. Știi, fiule, amărăciunea, sila, dezgustul
au rămas la fel de aprinse. Au rămas
aceleași de-a lungul timpului, numai pâlcurile dușmane
ale sufletului ni s-au schimbat, tu

nu ieși la luptă? Tu, defăimat, biciuit, răstignit. Nu,
mamă, eu păzesc focul din
vatră, să nu vină talazurile să-l stingă…