Alex. Ștefănescu 
În 1982, când l-am întâlnit pentru prima dată, într-o redacție de la Casa Scânteii (acum, Casa Presei Libere), Radu Anton Roman mi s-a părut cel mai frumos bărbat din câți văzusem vreodată.
Era un fel de Alain Delon mai puțin efeminat. Cu ochii lui albaștri, de om inteligent-visător, cu un corp puternic, dar zvelt și un mod energic de a păși, cu farmecul literar pe care îl risipea dezinvolt, trezea gânduri vinovate chiar și în sufletul celor mai caste fete și fidele soții. Ulterior avea să se îngrașe catastrofal și să piardă mult din această frumusețe. Dar pe atunci era în momentul lui de plenitudine.
Între noi s-a legat repede o prietenie literară sinceră și dezinteresată. Ea a durat până la sfârșitul vieții lui și, chiar dacă ne întâlneam extrem de rar, cam o dată la patru-cinci ani, comunicam perfect, ca și cum ne-am fi văzut zilnic.
Ghidul lui Jacques-Yves Cousteau
Structural entuziast şi risipitor, Radu Anton Roman a dus încă din anii adolescenţei o viaţă aventuroasă. A fost „chituitor de ferestre etaje înalte” la Hotelul Intercontinental din Capitală, între 1968-1969, învăţător la Râuşor, lângă Făgăraş, în 1970, pedagog şi gardian de noapte la „Sanatoriul pentru copii” din Timişul de Sus, în 1971, bibliotecar la Biblioteca Municipală Bucureşti, în perioada 1976-1978, redactor la ziarul Munca, între 1978-1985, pensionar, în perioada 1985-1990, director artistic la Televiziunea Franco-Română, între 1990-1991, ghid şi translator al lui Jacques-Yves Cousteau și al echipei lui în Delta Dunării, în perioada 1991-1992, director al revistei Turist Club, între 1993-1994, ataşat de presă la „Rhone-Poulenc” din 1994 şi până în 1999.
Începând din 2000, a lucrat ca prezentator-realizator la PRO TV şi ca redactor la selecta editură Paideia. Emisiunea sa Bucătăria lui Radu de la PRO TV a avut un remarcabil succes de public, deşi (sau datorită faptului că) depăşea domeniul gastronomic şi trata probleme de istorie, antropologie, etnografie şi eco-geografie. Practic, după dispariţia emisiunilor Serata muzicală realizate de Iosif Sava şi Profesiunea mea, cultura a lui Nicolae Manolescu, a fost cea mai valoroasă şi atractivă emisiune culturală din România.
Nu aveți nevoie de mulți bani
În 2004, când nimic nu anunța că avea să moară peste numai un an, am fost împreună cu Radu la… piață, la rugămintea mea. Voiam să-l văd cum cumpără zarzavaturi. Și am avut ce vedea. Radu nu doar examina mărfurile, ci se bucura de prezența lor pe tarabe, privindu-le, atingându-le, mirosindu-le, punându-le cu mâna lui în cântar. Țăranii erau încântați de acest spectacol (mulți îl știau de la televizor pe exuberantul cumpărător) și parcă începeau să se uite ei înșiși cu mai multă atenție la propriile lor legume, verdețuri și fructe.
La un moment dat, de Radu s-a apropiat o gospodină venită și ea la cumpărături care l-a lăudat, dar l-a și mustrat:
− Îmi plac emisiunile dv., dar se vede că nu știți cum trăim noi, oamenii obișnuiți. Nu v-a spus nimeni că noi nu avem bani să facem mâncăruri ca acelea pe care le faceți dv. la televizor?
− Doamnă, i-a răspuns, nu aveți nevoie de mulți bani. Sunt tot felul de posibilități. Uite, vă sfătuiesc să cumpărați cartofi și vă explic eu cum puteți să gătiți cartofii.
Femeia a făcut un gest de lehamite cu mâna și a plecat.
Vinul e tot din cartofi?
Eu l-am întrebat ce se poate găti din cartofi. Iar el mi-a răspuns.
− Aproape orice. Uite,vino mâine la mine acasă!
A doua zi am sunat la poarta casei lui, iar el mi-a deschis cu un entuziasm al revederii care îmi mergea întotdeauna la suflet.
M-a așezat la masă și m-a servit cu:
Felul 1. O ciorbă de cartofi, cu (foarte puțină) smântână și mărar, din care ai fi sorbit la nesfârșit.
Felul 2. O tocană de cartofi, fără ceapă prăjită, cu ardei tăiați mărunt și înăbușiți în (foarte puțin) unt.
Felul 3. Găluște de cartofi umplute cu prune.
− Vinul e tot din cartofi? l-am întrebat ca să-l tachinez.
Radu a râs din toată inima. În mintea mea, el așa a rămas definitiv, râzând din toată inima.
(text apărut în ziarul „Adevărul” din 20 februarie 2015)
