MIHAI PĂCURARU Vinul e umbra, și umbra e o trădare lugubră
a întunericului din cele patru direcții,
unde lumina cu pași înceți se apropie
de mine și stinge candela din prag.
Întunericul e umbra lipsită de petalele negre
ale înaintării din pământul ce nu-i pământ,
e durere peste care se toarnă vin,este locul
unde norii se prăbușesc și animalele fug de seismul
plângerii spre a despărți flacăra de umbră și umbra de trup.
Colina pare să se prăbușească pe mine în zori,
cu spicele în pârg de vârstă, și le las să pornească
spre vară, spre explozia roșie din creier la care deseori mă gândeam
fiind cu privirea în zid.
Lasă cum curge cărarea,pădurea
să te ofteze din când în când, iar tu
să pleci revenind, contopit în întuneric și fulger,
ridicându-ți privirea din zid.
