Cristina Crețu 
S-a chinuit mult să mă nască mama! Ba se dusese vestea că are doi bebeluși. Se mai simțea cineva lângă mine, la consult. „Ai neam de doi?”,o întrebau doctorii. Cred că am stat cu mâna la falcă, precum gânditorii. „Nu știu cum ți-ai ținut cotul”, își da cu părerea mama.
Când m-am născut eu, bunicii muriseră de mult. Mai trăiau doar bunicile. Bunica din partea mamei, Eana, zăcea pe patul de moarte. „Te-am dus la mămica, să te vadă, te-a ținut și ea la piept, așa bolnavă cum era”. Așadar, faimoasa Eana m-a ținut în brațele ei de bunică. Tot ceea ce știu despre ea, știu din auzite. Un frate mi-a zis că înnoda banii în batistă. Ținea totul sub control. Era autoritară. Am văzut câteva fotografii. Înaltă-beldie, subțire. Purta rochii de diftină cu guler rotunjit. Mi-a sărit în ochi măsuța dichisită dintr-o fotografie, cu față de masă croșetată. Faldurile care atârnau.
Mama mă lua câteodată cu ea la Drăgănești. Îmi amintesc de o zi când am fost într-o casă mare și frumoasă, care, pe deasupra, mai avea și telefon. Domnul care ne-a deschis avea o privire de om bun. „Nea Paul este vărul meu”, mi-a zis mama. Nu am înțeles despre ce discutau, lucruri despre alte rubedenii, însă am reținut îndemnul lui pe față – „să înveți bine la școală, ca să o ajuți pe mama ta”. Eram copil, dar tot puteam să compar lucrurile. De exemplu, sora mamei avea mereu parfum în geantă. Mama nu avea. Toate astea au făcut ca visurile mele să nu fie mereu în legătură cu mine. Mă gândeam: mă fac eu mare, s-o vezi atunci pe mama!
Suntem neputincioși, nu putem să schimbăm nimic în ceea ce privește destinul!
De mică, deoarece m-au făcut târziu, când mama „închisese fabrica”, dar m-a lăsat în urma unui vis religios, am știut că îi vor pierde devreme.
Odată, la un Crăciun, am văzut cum împărțeau porcul: cei doi frați primeau părțile cu picioarele din spate, iar nouă ne rămâneau părțile cu picioarele din față. Am rămas pe gânduri. „Nu e bine?”, m-a întrebat mama. ,,E bine, dar eu când îi mai prind din urmă?” „Ia uită-te la ea, vorbește ca un om mare, hai că ne-a zis-o!”, s-a mirat mama.
Părinții nu au avut timp să mă ajute, și nimeni altcineva, în afară de Dumnezeu.
Ei mi-au dat alte daruri. Mama zicea, uitându-se lung la mine: „Ei, dintr-un cal țigănesc, iese și unul boieresc…” Iar eu – pășind dincolo de cuvinte – am înțeles: toată viața nu mă voi opri din visare, voi visa și pentru părinții mei, că prea multe griji au avut și nevoi, pe care le-au acoperit în fața mea cu un zâmbet, cum acoperi o oală cu un capac, să nu-mi dau seama, să nu mă sperii, să pot visa, să fiu liberă.
Și am ales să scriu.
Cristina Crețu, născută pe 28 noiembrie 1968, o zi cu multă zăpadă
