’Neata, Soare!

Băiatul cu inimă de piatră şi ochi de cicoare
M-aşteptase trei vieți să înălțăm zmee;
Mă iubea! Mă iubea?
-‘Neața, Soare!

Şi dimineața, în sfârşit, păşise liberă
Din cea mai pustie închisoare
Cu trepte din mozaicuri de Ravenna
Şi lacăte scandinave.
Mă iubea!
-‘Neața, Soare!

Băiatul cu inimă de piatră ,
Căutând câmpuri de maci în zare,
Adormise…trei vieți, lângă fântâna Siloamului;
Aştepta…Aştepta?
-‘Neața, Soare!

Şi câmpul de maci răsărise sub bolta
Primului cer de mai, peste neghine amare,
Cu roiuri de azime şi mâini iertătoare
Ce primeneau dimineața.
-‘Neața, Soare!

Băiatul cu inimă de piatră
Şi mâini alteori zdrobitoare,
M-aştepta strângându-mi la piept drumul;
Mă iubea! Mă iubea!
-Neața, Soare!

Şi inima îi strigă cu glas de clopot
Într-un început de câte trei ori,
În patru zări,
Şi încă o dată pentru mine:
-Neața, Soare!