Monede de schimb

Azi poezia-i mai ridată,
ca și cuvintele, au colțurile îndoite
și eu cu șanțurile tristeții pe frunte,
cu buzele uscate, nevorbite,
mă ascund din anotimp în anotimp.
La capăt de drum nici flori nici țărână,
doar o lumină mare mă absoarbe în albastru
până când fiecare celulă rodește
iarăși iubire.
Două sărutări s-ar certa pentru supremație,
un somn tânăr mi-ar uita depresia
pusă la soare înainte de metamorfoză
și am face pace între noi,
două entități dispersate în neant.
Nimic din ce am știut nu e adevărat,
Mâine nimicul, un succes negociator,
noi mici monede de schimb
ne mutăm poziția cu fata spre dorință,
o propoziție mai aproape de îmbrățișare
și asta ar putea fi poezia de dimineață…