Ramona Müller 
Retezatul întotdeauna mă fascinează. De câte ori mă întorc în Retezat, mă reîndrăgostesc şi nu mă mai satur să contemplu aceşti munţi. O beţie nelămurită îmi copleşeşte sufletul cu fiecare piatră peste care trec. Pentru orice montagnard, Retezatul, muntele cu ochi albaştri, înseamnă acasă, pentru că aici, în inima naturii, va rămâne şi inima ta. O altă lume ţi se deschide în faţă, imediat ce intri în Parcul Naţional Retezat. În urmă cu milioane de ani, acordeonul de piatră şi-a cântat refrenul pe portativul erei geologice. Fiecare notă înălţată din măruntaiele pământului a devenit o stâncă. Azi, sub creştetul prezentului, pietrele flămânzite de atâta statornicie crapă răbdătoare.
Pornim pe traseu de la refugiul Stâna de Râu (1563 metri), îl ocolim pe partea dreaptă şi traversăm râul Bărbat. Începem urcuşul susţinut prin pădurea de molizi. După două ore şi jumătate, ajungem la gol alpin. De aici o superbă panoramă ni se deschide în toate părţile. Pe versantul opus admirăm în toată splendoarea ei Cascada Ciumfu, sub Vârful Custura, o panglică argintie în verdele codrilor multiseculari. Ultima porţiune pe care o urcăm este şi cea mai dificilă.
Apoi totul se reduce la tăcere. Nimic nu se întâmplă. Tăul Ţapului îmi hipnotizează întreaga fiinţă. Este unul dintre cele mai dificile lacuri accesibile din Parcul Naţional Retezat. Aflat la 2130 de metri, înlăuntrul zidurilor de piatră, lacul glaciar îmi zâmbeşte sub sărutul solar al amiezii. Căldarea glaciară apare ca o terasă suspendată. Epoleţi de piatră adună torenţii de grohotiş în zonele mai joase. Decorul alpin este condimentat de o insuliţă cu o splendoare aparte în jadul cenuşiu al stâncăriilor. Creasta care domină întregul peisaj se numeşte Porţile Închise.
Dorim să schimbăm perspectiva şi montajul vizual, aşadar urcăm pe un traseu nemarcat spre Vârful Ţapu (2378 m). Suişul este foarte abrupt, dar după o jumătate de oră primim recompensa mult aşteptată. De la înălţime, creasta Porţilor Închise pare un uriaş evantai de piatră, iar insuliţa din Tăul Ţapului pare figura unui marţian. Două tufişuri de jnepeni apar ca doi ochi verzi sclipind în oglinda lacului. O despicătură între versanţii nordici, ca un ecou teluric, îşi reconfigurează traseul spre căldarea lacustră. Redescoperit, umanul se reîntoarce în Natură.
Aici libertatea este singurul martor din faţa şi din spatele Porţilor Închise.
