Cristina Crețu 
Tatălui meu Dumitru Crețu (21 septembrie 1933 – 7 septembrie 2008)
Tatăl meu a fost țăran.
Toată viața a purtat gumari din târg,
Cu vreo două numere mai mari,
„Să-ndemne” la mers.
Pantofi, purta doar la nunți,
Atunci îl vedeam la costum și cămașă, ca directorii –
(„Directorul băncii fără bani”, zicea râzând, cu un altfel de râs, în care citeai o viață întreagă).
Își lustruia pantofii la fiecare nuntă și-i făcea aproape noi,
Mândru că a dat peste un cizmar cumsecade, care nu l-a păcălit.
Tatăl meu a purtat gumari în fiecare zi,
Dar când a murit, a avut cei mai frumoși pantofi de piele,
Pantofii de sus, de care nu s-a atins,
Păstrați cu sfințenie-ntr-o cutie veche,
Pantofii de nădejde, să țină la drum, să nu îl lase.
