Cristina Crețu 
Când veneam de la joacă seara,
Mama îmi spunea: „Spală-te pe piatră”
Lângă ușă, era o piatră mare, gălbuie, spongioasă, înfiptă în pământ.
Îmi frecam tălpile desculțe,
Apoi, intram în casă, călcând cu grijă
Pe toate culorile preșurilor.
Piatra aceea ne apăra pragul,
Pe ea își scutura iarna tata cizmele de zăpadă.
Mama știa bine: „Auzi, a venit tac-tu! Mă duc să răstorn mămăliga. Ți-am spus eu că el e, după cum au lătrat căinii”.
