Mariana Rogoz Stratulat 
Atâtea cărări am colindat,
să-mbrățișez copacii
și să le-ascult povestea
din rădăcini,
din lacrimi și din ceasul,
care plânge la poarta nemuririi.
Am tot umblat pe străzi pustii,
prin grohotișurile vremii,
curgând prin amintiri,
ca să-ți șoptesc la tâmple argintii
descântecul tăcerii.
Am învățat cuvinte, vibrând
lâng-un cuvânt;
am ascultat lumina
în liniștea din gând.
Atâtea drumuri
s-au încrucișat pe drumul meu…
Eram un dor din dor,
un fum din fumul risipit
în fum.
