Un dor la margine de gând

Uneori ștergeam diminețile pe frunte,
când miroseam a trecut
și curățai amintirea până se albea
întâmplarea, o altă capcană a sorții,
o penitență fără acte.
Eram în buzunarul tău,
când dădeai hainele la curățat,
veche și originală,
caldă și blândă, cui să-i trebuiesc?
Eram dorință din umbră,
cine să mai dea pietrele din cale,
când drumul scurtat tocmai se surpă?
Vor fi nopți albe, spun
cuvinte frumoase, povești de început
ziua cu dreptul,
îmbrac un zâmbet nou
și-l oblig să mă cuprindă,
nici o tristețe să nu se amestece
printre pașii dornici de ducă,
chiar dacă sunt la o margine fină
de dor…
îl împărțim, dacă-mi poți fi…