Mariana Rogoz Stratulat 
Cândva, demult, ne-am întâlnit în basme…
Eu – zâna umbrelor tăcute.
Tu, rătăcind prin lumi necunoscute.
Eu mi-ascundeam tristețea
într-un fir de iarbă,
Tu culegeai iubiri, ca fluturii,
din lampa oarbă,
din felinarul lumii afumat,
din cenușa secundelor absente,
din statuia păsărilor transparente,
din elegii neîmblânzite,
fără sentimente.
Cândva, demult, ne-am risipit prin ere…
Eram zeiță într-un templu,
Erai păstoru-ndrăgostit și simplu
– lumină și-ntuneric –
ca visătorii paradisului himeric.
Eram un ciob din revărsarea apelor în rouă,
Erai un fulger arzător, când plouă…
Cândva, demult, ne-am regăsit
pe malurile veșniciei…
Eu – pauza ce-mbrățișează punctul.
Tu – palid pas, agonizând în fructul
istovit din galantar…
Eu…
Tu…
…cuvântul…
Cândva, demult…
