În 1921 a fost oficial înființată Opera Română (astăzi Opera Națională București), după ani de zile în care compania care prezentase spectacole de operă și operetă funcționase sub tutela Teatrului Național. Evenimentul inaugural a fost premiera „Lohengrin” (Wagner), sub bagheta lui George Enescu însuși.
În 2021, Opera își aniversează, așadar, centenarul, prilej de a-l omagia pe cel căruia i se datorează o mare parte din efortul nașterii acestei instituții: compozitorul și dirijorul George Stephănescu (1843-1925), al cărui bust este așezat în fața clădirii Operei Naționale București.
Miercuri, 9 iunie (de la ora 19.00), cel de-al doilea concert simfonic cu public în sală prezentat la Sala Radio – de ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO – va fi integral dedicat lui George Stephănescu, ale cărui valoroase creații sunt prea puțin cunoscute publicului larg. Sub titlul „Povestea primei simfonii”, veți asculta trei dintre creațiile sale: Simfonia în La major – prima simfonie din istoria muzicii românești –, Uvertura naţională și Octet în Sol major pentru coarde şi suflători.
Evenimentul este realizat în parteneriat cu Asociația Culturală D’a Camera, ca parte din Proiectul cultural „Povestea primei simfonii”, proiect co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN).
Concertul se va derula sub bagheta lui TIBERIU SOARE și va fi transmis LIVE pe calea undelor, pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical, precum și în streaming live pe Internet, pe site-urile www.radioromaniacultural.ro și www.romania-muzical.ro, și pe paginile de FACEBOOK Orchestrele și Corurile Radio și Radio România Muzical.
Biletele sunt disponibile în sistem online, pe iabilet.ro, și la casa de bilete a Sălii Radio. Biletele se pot achiziționa, de asemenea, și în magazinele Flanco, benzinăriile Rompetrol, Metrou Unirii 1, magazinele „Muzica”, IQ BOX, Uman și pe terminalele Selfpay. Online, puteți plăti cu cardul, prin Paypal, carduri de tichete culturale Sodexo, pe factură la Vodafone sau Orange sau ramburs prin Fan Courier, oriunde în țară.
