Cristina Crețu 
Venise din cine știe care timpuri îndepărtate. Îmbrăcat cu haine lucrate de mână și cu fața arsă de soare și vânt. Eu eram un martor grijuliu al scenei: un cioban era la ușa mea cu o turmă de oi albe. Mă gândeam la oi, ce le dau eu să mănânce?
O cortină s-a tras, cortina visului, a zilei sfinte pe care o așteptam cu emoție de creștin.
În vis, mereu am o casă, o curte cu pomi, cu flori, cu iarbă…
Hristos a înviat!
