Ramona Müller 
„Singurele minuni aparţin naturii. Torni în vie apă şi creşte vin.”
Vasile Ghica
Săptămâna trecută, am parcurs în 4 zile o jumătate de Românie. Această ţară este imprevizibilă din toate punctele de vedere, fie că este vorba despre istorie, oameni, locuri sau fapte. Am avut parte de numeroase surprize peisagistice, am simţit adrenalina traseelor de via ferrata, am savurat mierea vinului bine făcut şi am ascultat legende şi poveşti în castele impresionante.
O vizită la Castelul Bethlen-Haller este nu numai o incursiune în secretele istoriei noastre, dar şi o modalitate plăcută de relaxare.
La intrarea dinspre Târnăveni, pe o colină situată în Cetatea de Baltă, castelul se înfăţişează maiestuos. Pe malul Târnavei Mici, silueta impunătoare a clădirii absoarbe orizontul. Până şi cerul se pierde în cărămizile fremătând de noi şi vechi începuturi. Pentru că de fiecare dată când frumuseţea se îmbină cu destinele oamenilor şi cu felii de timp, înseamnă că acolo, în acea parte de lume, incompletul devine complet. Superbul castel renăscut este simbolul firmei Jidvei, iar decorul fascinant te poartă cu gândul la regiunile viticole ale Franţei sau Italiei.
Două căpiţe şi o cumpănă de fântână stau de veghe la ușa castelului. Intrăm în vorbă cu paznicul. Vorbim de una, de alta. Plătim taxa de intrare. Ne preia Bogdana, o tânără cu ochi veseli şi zâmbet fermecător. Ne cucereşte pe dată. Suntem singurii vizitatori de la ora 13.
„Castelul a fost construit ca unul de vânătoare şi de agrement, nu ca unul de apărare. Din această cauză aceste şanţuri pe care le vedeţi în exterior nu au fost umplute niciodată cu apă. De-a lungul timpului, castelul a aparţinut a 45 de familii de nobili maghiari ce aveau o adevărată viaţă aventuroasă: donându-l, moştenindu-l sau pierzându-l la jocuri de cărţi. În perioada comunistă, castelul a aparţinut I.A.S.-ului Jidvei din acea perioadă. După revoluţie, acesta a devenit proprietatea privată a familiei Necşulescu. Din 2000 până în 2003, castelul a început să fie renovat parţial. A fost dat în circuitul turistic din august 2020. Are un circuit închis.”, ne întâmpină cu explicaţii la intrare intendentul nostru blond.
Ne începem turul castelului de la pivniţe, unde sunt depozitate vinurile de colecţie. Unele se vând la licitaţie pe sute de euro. Observ sticlele bine rânduite, pline de praf. Le asemăn cu nişte cărţi într-o bibliotecă. Şi vinul, ca şi cartea macină răscolitor cognitivul. Tot aici se organizează şi degustări. Liftul este folosit pentru transportul veselei şi al paharelor în cadrul evenimentelor Jidvei.
Frontispiciul aflat în sala de la intrare a fost descoperit pe malul Târnavei cu faţa în jos. Este justificabilă poziţia acestuia în momentul descoperirii prin faptul că cel care l-a abandonat în locul respectiv, a dorit ca frontispiciul să nu fie erodat şi distrus. Frontispiciul este inscripţionat cu „Anno 1773” şi cuprinde coroana, blazonul familiei Bethlen, şarpele cu măr şi portretul unui iobag. Fiecare element are semnificaţia lui. Cu cât încrustările erau mai numeroase, cu atât familia era mai nobilă. La acea vreme, forţa de muncă era reprezentată de iobagii care locuiau la nivelele inferioare ale castelului. Etajele superioare erau locuite de nobili.
Construit în stil tipic renascentist, castelul cu patru turnuri a fost ridicat între anii 1615-1624 de Miklos Bethlen, cancelarul Transilvaniei în acea vreme. Ultimul proprietar se numea Haller. Descendentul acestuia locuieşte în prezent în Târgu Mureş. Denumirea castelului provine de la primul şi ultimul proprietar. Portretele lor ne însoţesc paşii în camerele situate la primul etaj. Trecem de două santinele îmbrăcate în armură medievală într-o altă încăpere. Admir bunul gust, eleganţa şi simplitatea obiectelor etalate. Camerele nu sunt încărcate, atenţia fiind captată de elementele din piesele semnificative. Aflăm că obiectele şi picturile actuale au fost strânse de-a lungul vremii de la diverşi colecţionari. De asemenea, şi-au adus contribuţia şi studenţii de la Universitatea de Arte. Unul dintre pereţi are însă doar un contur pictat, ca şi cum ar fi neterminat. Aflăm, zâmbind, că peretele reprezintă un simbol al frumuseţii şi imperfecţiunii, al unicităţii acestui loc. Un pian vechi, singurul obiect rămas în castel din perioada antebelică, pare încărcat de amintiri. Rădăcini timide şi dezacordate completează farmecul interior. La atingere, pianul parcă suspină. Realizat la Viena, nu a fost afectat de incendiul de odinioară. Îi închid şi deschid capacul asemeni unei pleoape ce păstrează nemurirea. Fiecare clipă este o clapă. Secundele freamătă. Taina vieţii îşi face cuibar sub aripa migălos meşteşugită. Impresioneză atenția acordată detaliilor și faptul că totul a fost restaurat păstrându-se specificul pieselor autentice. Candelabrele, piesele de mobilier, toate sunt de inspirație barocă.
Urcăm scara de lemn din stejar, veche de peste 500 de ani. Singura scară de acest fel din lume, conservată în stare naturală. Scara în formă de evantai este realizată manual. Eu i-aş spune „Scara Tirbuşon”, dacă tot suntem în domeniu. Colecţia de ceasuri a domnului Necşulescu are şi ea o poveste. În fiecare an, acesta primeşte câte un ceasornic vechi. În prezent, proprietarul are 58 de ani. Prima epistolă a găsit-o în ceasornicul primit la 7 ani – cei 7 ani de-acasă. A doua epistolă a găsit-o în orologiul oferit la 18 ani – vârsta la care a băut şi primul pahar de vin. Momentele următoarelor trei epistole coincid cu anii în care s-a căsătorit şi i s-au născut cele două fete, Ana şi Maria.
Este interesantă şi poziţionarea colecţiei, în spirala scării, în spirala vieţii. Salonul de vânătoare cuprinde câte o blană de urs, râs şi mistreţi, câteva păsări şi capete de cerb. Domeniul castelului este folosit și în prezent pentru organizarea și practicarea vânătorii. În 2017, însuși Donald Trump Jr, fiul cel mare al fostului președinte al SUA, a participat la o vânătoare organizată la Castelul Bethlen-Haller.
Zidurile masive din piatră şi cărămidă sunt groase de 1,5 metri. Zidurile interioare au 90 de cm. În fiecare dintre cele 4 turnuri este amenajată pentru turişti câte o cameră, ce păstrează farmecul timpurilor trecute. Piesa de rezistenţă este cada din interiorul camerei, susţinută de patru picioare de leu aurite. Cada este înconjurată de o perdea transparentă, de forma unui ghiocel.
Un mister legat de acest castel spune că ar comunica printr-un tunel lung de 15 km cu castelul Bethlen din Sânmiclăuș. Familia nobiliară parcurgea în caleaşcă drumul în 15 minute. Se pot admira colecţiile de pipe, pocale şi rochii ungureşti.
Luna trecută a murit Liviu Necşulescu, fondatorul companiei Jidvei, la vârsta de 91 de ani. Liviu Necşulescu avea o vastă experienţă în agricultură în momentul în care a cumpărat podgoria Jidvei de la I.A.S.-ul local. Printre altele, acesta a fost responsabilul de culturile de orez din România, în timpul regimului comunist.
Odată ce a preluat podgoria, Liviu Necşulescu s-a apucat să cumpere dealuri întregi de la ţărani, pentru a le planta cu viţă-de-vie, deoarece era hotărât să refacă prestigiul vinului sec de Jidvei, astfel încât acesta să concureze cu toate celelalte mari podgorii din ţară. Şi a reuşit!
Castelul aparţine acum băiatului său, Claudiu Necşulescu. Aici se poate face şi un circuit al cramelor. Vinurile de Târnave sunt cunoscute din epoca feudală, Transilvania fiind atunci denumită „Țara Vinului” (Weinland). Jidvei are 2500 ha de viță de vie, cea mai mare suprafață cu proprietar unic din Europa, prelucrând anual peste 25 de milioane kg de struguri. Cele două vinuri incluse în gama Owner’s Choice, Ana și Maria, poartă numele fiicelor proprietarului și, în general, fiecare gamă sau etichetă produsă spune o poveste cu o anumită semnificație sau este legată de un anume eveniment, simbol, sărbătoare. Cele două fete deţin şi cele două castele, ultimul fiind acum în renovare.
De pe terasa generoasă admirăm mica biserică, restaurantul şi grădina imensă. E primăvară la Jidvei. Cumpărăm două sticle. Savurăm suspinul auriu din pocal. Ciorchinii lăcrimează în dansul vinului.
